Platforma Unionistă Acțiunea 2012 lansează, în cadrul campaniei „Carte pentru Basarabia”, un apel către toți românii, către edituri și librării, de a dona cărți pentru școlile din Republica Moldova.
„Credem că Unirea se realizează mai cu seamă prin cultură, iar unioniștii nu pot rămâne indiferenți la raportul nefavorabil dintre cartea românească și cea rusească în Basarabia: de 1 la 8. Suntem încrezători că atât editurile și librăriile, cât și oamenii simpli, sufletiști vor răspunde pozitiv apelului nostru și vor face donații generoase pentru frații de peste Prut”, a declarat George Simion, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, potrivit unui comunicat transmis CURENTUL.
În cadrul campaniei, fiecare donator oferă un minim de cinci volume în limba română pentru bibliotecile instituțiilor de învățământ din stânga Prutului, iar cei interesați să contribuie la creșterea numărului de carte românească în Republica Moldova o mai pot face până pe 30 iunie.
Bucureștenii interesați să doneze carte românească o pot face apelând numărul 0722278211 (Alexandru) sau aducând volumele la sediul Acțiunii 2012 de pe strada Academiei, nr. 35-37, informează sursa citată.
Donatorii din afara Bucureștiului pot lua legătura cu liderii filialelor din țară ale coaliției unioniste pentru a face donația de carte.