Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat marți că ministerul a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună o cerere, conform deciziei Curții Constituționale, adăugând că termenul este 6 martie.
„În acest moment suntem în așteptarea unei decizii a Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii Educației incriminată de decizia de neconstituționalitate și ministerul va pune în practică acele prevederi. Noi am solicitat inspectoratelor școlare printr-o adresă să informeze părinții că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, așa cum spune decizia CCR. (…) Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situație, pe de altă parte am dori totuși să lăsăm un timp părinților, unii pot fi plecați din localitate. Există un formular pe care noi l-am transmis în care spun foarte simplu: doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie, și anume la cultul pe care și-l alege părintele /elevul. E o opțiune a părintelui”, a spus Liliana Preoteasa, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea Comisiei de învățământ despre ora de religie.
Întrebată dacă pentru anul viitor cererile se vor depune la sfârșitul acestui anului școlar, ea a spus că ministerul așteaptă decizia Parlamentului.
Liliana Preoteasa a mai anunțat că ministerul a pregătit programe școlare pentru toate cultele care au solicitat acest lucru.
În dezbaterile din Comisia de învățământ, preotul Ionuț Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a spus că „este firesc ca înscrirea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp”.
„Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada școlarizării într-o unitate de învățământ (…). Curtea Constituțională a spus ceea ce avea de spus, în momentul de față respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită bisericii, părinților așa neorganizat să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizație. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, așa cum a spus CCR și este opțională pentru părinte și ea face parte din oferta educațională a școlilor”, a mai spus preotul Ionuț Corduneanu.
Liana Stanciu, reprezentantul Asociației părinți pentru ora de religie, a susținut că educația fără religie înseamnă școală fără suflet, neam fără Dumnezeu și fără identitate.
„Susținem îmbunătățirea calității orei de religie, dar în același timp susținem menținerea rolului și importanței acestei discipline în învățământul din România”, a subliniat Liana Stanciu.
Părintele Emil Moraru de la Arhiepiscopia Romano-catolică a precizat că tinerilor trebuie să le fie garantată posibilitatea de a-și dezvolta armonios propriile abilități fizice, morale, intelectuale și spirituale.
Pe de altă parte, Emil Moise, cel care a sesizat CCR cu privire la ora de religie, a declarat la dezbatere că Ministrul Educației avea datoria ca, după publicarea deciziei CCR, să transmită școlilor să respecte decizia CCR.
„Hotărârea CCR a fost publicată pe 23 ianuarie. Din 23 ianuarie până astăzi nicio școală din România, din informațiile pe care le am, nu a respectat decizia CCR. Suntem într-un vid legislativ. În mod corect nu trebuia să mai intre nimeni la ora de religie, cu sau fără cerere, deloc, până când Parlamentul nu modifica legea, dar am zis că în virtutea faptului că oamenii au dreptate la libertatea religioasă să lăsam continuarea predării orei de religie cu mențiunea că trebuie respectată decizia CCR. (…) Ministrul Educației ar fi putut să lase directorii să respecte decizia CCR, care este foarte clară, numai că ministrul Educației a folosit un tertip, nici nu a lăsat lucrurile așa, nici nu și-a asumat o poziție oficială, în schimb a anunțat în mass-media că decizia Curții se aplică din septembrie. Este un caz fără precedent, decizia CCR se aplică de la data publicării”, a precizat Emil Moise.
La rândul său, deputatul Remus Cernea a susținut ca înscrierea la ora de religie să se facă la începutul fiecărui an școlar.
Cernea s-a declarat contrariat că în sala Comisiei de învățământ din Camera Deputaților sunt amplasate două icoane ortodoxe.
„Sunt contrariat că la această Comisie de învățământ (…) sunt amplasate două icoane ortodoxe, ceea ce din punctul meu de vedere alterează neutralitatea acestei instituții. Fie ar trebui amplasate simboluri religioase ale tuturor cultelor din România, de asemenea, ar trebui amplasat și câte un poster cu câte un ateu de marcă precum Christopher Hitchens sau Friedrich Nietzsche”, a declarat Cernea.