Home Educație Copiii trebuie consultați în deciziile care îi privesc

Copiii trebuie consultați în deciziile care îi privesc

DISTRIBUIŢI

Ca răspuns la slaba promovare a drepturilor copilului și la lipsa de vizibilitate a sumelor destinate copiilor în bugetele publice, Organizația Salvați Copiii România lansează proiectul Participare și transparență pentru o mai bună asigurare a drepturilor copilului, menit să crească gradul de conștientizare în rândul elevilor, dar și al cadrelor didactice, în special al directorilor de școli, cu privire la drepturile copiilor la nediscriminare și participare, și, implicit, la consultarea în stabilirea bugetului școlilor.

Majoritatea copiilor nu au fost consultați niciodată în luarea deciziilor care îi privesc și nici nu au fost sprijiniți să deruleze acțiuni de interes pentru ei . Motivele sunt, potrivit respondenților citați, lipsa de timp, necunoașterea metodelor de implicare și desconsiderarea punctului de vedere al persoanelor sub 18 ani.

Și aceasta, deși există o structură formală prin care copiii își pot exercita dreptul la participare, Consiliul Elevilor, înființat prin ordin ministerial, însă insuficient promovat: conform unei cercetări anterioare a organizației noastre , peste o treime din totalul elevilor nu aflaseră de existența sa.

‘În România, atunci când vorbesc de drepturile copilului, actorii instituționali, chiar și cei direct implicați, precum școlile sau inspectoratele, au tendința de a introduce această temă în sfera amuzamentului și chiar a derizoriului. Este o greșeală, iar noi luptăm de ani buni pentru a demonstra că este suficient un dram de voință pentru ca vocea copiilor să se facă auzită.

Așa a apărut, în urmă cu 14 ani, Forumul copiilor, ale cărui concluzii au devenit, de-a lungul timpului, acte normative în legislația românească. Acum, a venit rândul acestui proiect, prin care vom demonstra elevilor că punctul lor de vedere este valid și, mai mult, absolut necesar în luarea deciziilor care îi privesc și îi afectează în viața de zi cu zi’, a declarat Președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Exemple internaționale de participare a copilului

— În Scoția, guvernul a lansat o cercetare în rândul unui eșantion extins, în care au fost cuprinși și 75.000 de copii de vârste diferite. Rezultatele studiului au fost utilizate pentru întocmirea strategiei Avocatul Poporului pentru intervalul 2011-2015.

— În Australia, mii de copii au participat, în perioada 2002-2004, la un sondaj ce a stat la baza realizării Strategiei Copilului, aflată în vigoare și astăzi.

— În Irlanda a fost derulat un proiect prin care copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani au fost consultați cu privire la nevoile și dorințele lor, prin diverse mecanisme adaptate vârstei (interviuri individuale și de grup, încurajarea acestora să deseneze și să fotografieze lucruri sau ipostaze care le fac plăcere și care le repugnă etc).

Rezultatele au fost prezentate Ministerului Învățământului, care le va lua în considerare pentru trasarea strategiei educaționale din 2020.

Proiectul Participare și transparență pentru o mai bună asigurare a drepturilor copilului

* Proiectul se va desfășura în 25 de unități de învățământ din București și alte 4 județe (Timiș, Mureș, Iași, Suceava), 5.000 de elevi, 500 de cadre didactice și 1.000 de părinți urmând să fie implicați în activitățile derulate.

La finalul programului, cel puțin 100 de voluntari își vor însuși abilități și competențe pentru derularea de activități concrete cu elevii, iar în fiecare școală în care se va desfășura, elevii participanți vor depune minimum 8 proiecte cu focus pe implicarea și participarea copiilor la stabilirea bugetului școlii, nondiscriminare și multiculturalitate.

Finanțator: granturile SEE 2009 — 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), valoarea totală 245.702,50 Euro, din care valoare eligibilă 220.886,55 Euro.

* Rezultate așteptate:

— 25 de unități de învățământ, la nivel național, vor fi implicate în derularea activităților.

— 100 de voluntari cu competențe de a derula activități de formare privind scrierea și implementarea de proiecte.

— 1.000 de elevi din școlile selecționate vor participa la sesiunile de informare.

— 200 de proiecte scrise de către elevii participanți la sesiunile de formare, privind educația multiculturală, nondiscriminarea, promovarea participării și implicării copiilor în stabilirea bugetului școlii.

— 50 de proiecte câștigătoare (vor fi susținute în vederea implementării), câte două proiecte/școală — un proiect care promovează educația multiculturală și nondiscriminarea și un proiect care promovează participarea și implicarea copiilor în stabilirea bugetului școlii.

— 5.000 de elevi implicați în desfășurarea proiectelor.

— 500 de cadre didactice implicate în activitățile proiectului.

— 1.000 de părinți implicați în activitățile proiectului.

— Prin implicarea autorităților ca parteneri, se va facilita accesul la informații publice privind bugetul copiilor.

— De asemenea, în cadrul proiectului se va elabora un raport de cercetare, o propunere de metodologie și un raport privind mecanismele de implicare a copiilor în stabilirea bugetului școlii.

Despre Organizația Salvați Copiii

Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile și protecția copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Programele organizației sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenție deosebită către cei aflați în situații dificile — copiii din comunitățile dezavantajate, copiii victime ale violenței, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiați etc.

În cei 24 de ani de activitate, peste un milion de copii au fost implicați în campaniile și programele desfășurate de organizație.

Salvați Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.