Lotul olimpic de geografie, prezent la a XIV-a ediţie a olimpiadei internaţionale de profil, a obţinut o nouă serie de rezultate remarcabile: două medalii de aur şi o medalie de argint. Performanța a plasat România pe poziția secundă a clasamentului pe națiuni.
Cei doi elevi medaliaţi cu aur sunt Maria-Sabina Calisevici (clasa a XII-a/Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc) şi Victor Vescu (clasa a XI-a/Complexul Educațional „Lauder Reut” din București), deținător și al celui mai mare punctaj din concurs. Maria-Sabina Calisevici a reeditat succesul de anul trecut, intrând astfel în galeria concurenților dublu medaliați cu aur la această competiție.
Medalia de argint i-a revenit lui Omar Hamod (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din București). Din lot a făcut parte și Iulia Armencea (clasa a XII-a/Colegiul Național ,,Costache Negri” din Galați). Echipa României a fost însoţită de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean de la Colegiul Naţional din Iaşi.
Olimpiada Internaţională de Geografie s-a desfăşurat la Belgrad, în perioada 2-8 august, şi a reunit peste 160 de elevi din 45 de ţări.