Educația se va adapta economiei Industry 4.0, tendințelor de robotizare, automatizare și digitalizare, fiind nevoie de un contingent de un milion de persoane ce urmează să intre pe piața muncii
“Studiile asupra nevoilor economiei în privința adaptării forței de muncă și a proceselor tehnologice (precum este cel dezvoltat în 2019 de Universal Robots, ori cel al companiei Frames) arată că România va avea de rezolvat în scurt timp două crize specifice și complementare: acoperirea unui necesar funcțional al industriilor automatizate de a implica 10 mii de noi roboți în producția companiilor din România, dar și deficitul de aproximativ un milion de oameni în populația activă din piața muncii”, constată deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.
“Toate datele arată că robotizarea va avea un impact important pentru piața muncii, dar nu așa cum este acesta estimat în mod uzual, ca afectând locurile de muncă, ci mai ales prin apariția unor noi locuri de muncă, foarte specializate, necesare pentru a controla economia digitalizată, automatizată și comunicativă”, indică deputatul liberal, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
“Pornind de la ipoteza că cele mai active companii se vor adapta la schimbările tehnologice, devine important să înțelegem la ce ne putem aștepta ca nivel de creștere a proceselor de tip Industry4.0. Pe scurt, Industry 4.0 cuprinde acele afaceri, organizații și companii care au integrat tehnologiile digitale, astfel încât instalaţiile, echipamentele și platformele lor productive ori de suport pot comunica între ele prin intermediul internetului, cu ajutorul noilor tehnologii. Aceste noi tehnologii cuprind reţele de comunicaţii, roboţi, imprimante 3D, sisteme și rețele de control şi trasabilitate, dar și, în viitor, maşini autonome și roboți semi-autonomi bazați pe Inteligență Artificială, toate reunite sub conceptul de Industry 4.0”, adaugă vicepreședintele Camerei Deputaților.
“Calculele arată că economia cu tehnologie avansată din România va avea nevoie în scurt timp de zece mii de roboți industriali, în timp ce numărul de locuri de muncă ce vor fi disponibile prin inventica și inovarea proceselor pe bază de automatizare și robotizare vor ajunge la aproximativ un milion. Aceste calcule au fost structurate pe baza comparării unor economii din Europa Centrală, în care integrarea roboților în procese automatizate cunoaște ritmuri diferite: astfel, au fost considerate ca repere ratele de robotizare din Polonia, unde sunt 28 roboţi la 10 mii de angajaţi, din Ungaria, unde sunt 57 de roboţi la 10 mii de angajați, dar și din Cehia, unde sunt 100 de roboţi la 10 mii de angajați”, subliniază liberalul
“Ne dorim ca să fim pregătiți, atât în învățământul preuniversitar, dar mai ales în cel universitar, pentru a aduce programe de studiu transformative, care să contribuie cât mai bine la pregătirea specialiștilor ce urmează să opereze roboții. Universitățile se pregătesc să adopte programe de studiu orientate spre programare și controlling, prin care studenții să-și integreze abilități de operare și adaptare la nevoile comunicative ale Industry4.0”, subliniază vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.