Home Educație Evaluări Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Evaluări Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

DISTRIBUIŢI

Ministrul Educației și Cercetării Științifice a emis un ordin potrivit căruia evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a va începe pe 18 mai cu proba scrisă la limba română, care va fi urmată pe 19 mai de proba de citit la limba română.

Pe 20 mai va avea loc proba la matematică, iar elevii aparținând minorităților naționale vor putea susține proba scrisă la limba maternă pe 21 mai și cea la citit pe 22 mai.

Evaluarea competențelor dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a va începe pe data de 26 mai cu proba la limba română. Ea va fi urmată pe 27 mai de proba la matematică, iar pe 28 mai de proba la limba maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale.

Ultima evaluare a competențelor, cea la clasa a VI-a, va începe în 2 iunie cu proba de limbă și comunicare. Pe 3 iunie, va avea loc proba la matematică și științe ale naturii.

Potrivit metodologiei aprobate prin ordin de ministru, testele trebuie să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu, să aibă un nivel mediu de dificultate. Testele au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale.

Testele elaborate pentru clasa a II-a vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise, evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competențelor de matematică. Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română și evaluarea competențelor de matematică. Potrivit metodologiei, testele elaborate pentru clasa a VI-a vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” și din aria curriculară „Matematică și științe ale naturii”.

Durata alocată rezolvării testelor de evaluare este de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a, 60 de minute pentru fiecare test la clasa a IV-a și tot câte 60 de minute pentru fiecare test de la clasa a VI-a.

Evaluările se vor desfășura în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei unități de învățământ.

Testele vor fi evaluate în școală de cadrele didactice din respectiva unitate de învățământ. Fiecare test va fi evaluat de două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul/ institutorul/ profesorul pentru învățământul primar de la clasă.

Evaluarea testelor pentru fiecare din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se finalizează în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă. Rezultatele individuale obținute nu se afișează/ nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei, precizează metodologia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.