Pentru lucrarea „Istoria mişcării filatelice din România”, apărută la Ed. Oscar Print, Colecţia Patrimoniu Cultural, aţi fost distins cu premiul Eudoxiu Hurmuzachi al Academiei Române. Lucrarea are un caracter cu totul inedit şi, cum subliniază în „Cuvânt înainte” acad. Mugur Isărescu, arată cum „filatelia poate fi şi un act de cultură”.
E adevărat că până acum au apărut abordări punctuale, dar nu şi o istorie a filateliei ca atare. Referitor la acest lucru, trebuie să menţionez meritul domnului profesor Ioan Opriş, care m-a îndemnat să scriu această carte şi m-a încurajat pe parcursul elaborării ei.
Filatelia este o pasiune pentru mai toţi oamenii, încă din copilărie
E o pasiune foarte populară, atât printre oamenii obişnuiţi cât şi printre capetele încoronate şi de aceea se mai numeşte „regina pasiunilor” sau „pasiunea regilor”.
Sunteţi filatelist?
Da şi, în această lucrare, am încercat o abordare ştiinţifică, pluridisciplinară – artistică, economică, socială, psihologică – şi nu în ultimul rând istoric.
Exemplificaţi vă rog
Bunăoară, chiar criticii de artă cunosc mai puţin activitatea unor pictori, sculptori sau graficieni din domeniul filatelic. Aici e vorba de o artă miniaturală pentru că e foarte dificil să realizezi proiectul unei mărci poştale. Domeniul este excelent ilustrat de nume precum Ludovic Basarab, Dimitrie Ştiubei, Mac Constantinescu şi mulţi alţii.
Afirmaţi că filatelia poate fi considerată o disciplină auxiliară a istoriei. Care a fost momentul de început al istoriei filateliei româneşti, dincolo de celebrul cap de bour care este un brand.
Mai întâi, trebuie să spunem că, în lume, prima marcă poştală a apărut în anul 1840 în Anglia şi avea ca scop atestarea taxelor poştale. Imediat după acest moment a apărut şi tendinţa de a colecţiona aceste mici petice de hârtie care se aplicau pentru a atesta taxa comercială. Foarte curioasă este apariţia primelor anunţuri pentru colecţionarea mărcilor poştale peste tot în Anglia. E o poveste amuzantă. O lady excentrică dădea un anunţ pentru mărci poştale de care avea nevoie ca să-şi tapeteze… budoarul. Din acest motiv, inventatorul mărcii poştale Rowland Hill, întrebat dacă vede un viitor pentru colecţionarea mărcilor poştale, a răspuns că „în nici un caz”, motivând că el crede că aceasta e o ocupaţie pentru femeile care nu au ce face.
La noi?
La noi, această preocupare a fost adusă de tinerii care studiau în străinătate, mai ales cei din Paris. Astfel, la sfârşitul sec. XIX, Dimitrie C. Butculescu, pionierul mişcării cooperatiste de la noi, care a studiat la Paris unde a venit în contact cu filatelia, la întoarcere a înfiinţat prima societate filatelică din România. Recent am avut prilejul să consult corespondenţa familiei Rosetti din care reiese că Mircea, fiul lui C.A. Rosetti, a fost filatelist şi asta se întâmpla prin 1870, cu mult înaintea înfiinţării primei societăţi filatelice din România.
Când a apărut?
În anul 1891. Societatea avea şi un statut în care erau precizate condiţiile care trebuiau să fie îndeplinite de cel care voia să fie membru – un anumit statut social, o condiţie morală ireproşabilă.
Un fel de club?Cum era organizată Societatea?
Aş spune că, mai degrabă, nu erau reguli sau, dacă vreţi, cele ale bunului simţ şi ale pasiunii. Banii nu erau şi nu sunt nici astăzi o condiţie obligatorie. Poţi fi filatelist chiar dacă nu ai mulţi bani. De aceea, filatelişti pot fi oameni de cele mai diferite condiţii profesionale – de la profesori universitari la muncitori şi între ei se formează relaţii generate de pasiunea pentru timbre.
Ce îi atrage pe oameni spre filatelie încă din primii ani şi până la vârsta senectuţii, cum spuneţi, de cele mai diferite profesii.
Pasiunea pentru frumos. Mai este ceva şi pentru asta trebuie să apreciem fiecare epocă aşa cum a fost, nu din perspectiva timpului nostru. Mărcile poştale au şi o componentă propagandistică. Vorbim de propagandă culturală, sportivă, economică şi, evident, politică. Înainte oamenii făceau schimb de informaţii şi idei prin mărcile poştale, care răspundeau nevoii de comunicare între persoane din diferite colţuri ale lumii. Apoi, prin mesajul informaţional şi imagine, o marcă poştală este ca un album de artă în miniatură. Astăzi au apărut mult mai multe mijloace de comunicare şi pasiunea pentru mărcile poştale este într-un regres evident.
Era şi un alt tip de comunicare, altul decât … facebook.
Exact, era o comunicare mai serioasă, mai profundă. Se făcea un fel de selecţie pentru că filatelia necesită şi o anumită structură sufletească. Vorbesc acum de filateliştii pe care i-am cunoscut şi care sunt oameni serioşi, cinstiţi, corecţi şi dornici să înveţe mereu.
O colecţie înseamnă şi bani iar uneori nu puţini…
Da, dar nu trebuie să exagerăm. Aici se cuvine să facem o disociere între colecţie şi acumulare, pentru că o colecţie de timbre poate fi considerată şi ca o investiţie, fenomen foarte dezvoltat pe vremea comunismului. Erau oameni care aveau bani şi, cum era greu să fie ţinuţi la CEC, i-au investit în timbre, aşa cum făceau cu aurul sau cu operele de artă. Dar nu asemenea oameni sunt reprezentativi, pentru că se poate face filatelie şi cu mai puţini bani. Dr. Nicolae Tripovici, un mare filatelist, spunea că filatelia are trei mari componente – pasiune, cercetare, competiţie.
Competiţie care poate însemna cooperare.
Sigur. Revenind, se poate vorbi de filatelişti care fac investiţii, şi de alţii care studiază timbrele. Sunt filatelişti pasionaţi de mărcile rare dar şi dintre aceia care colecţionează mărci ieftine pe care le studiază cu pasiune. Am întâlnit un colecţionar care era pasionat de orice timbru înfăţişând păsări pentru a studia detalii ale ghearelor sau aripilor. Deci, se poate face filatelie şi cu mai puţini bani.
S-ar putea spune că filatelia are, în felul ei, vocaţie multidisciplinară?
Fără îndoială. Filatelia are aspecte sociologice, psihologice şi chiar politice. Celebrul regizor polonez Krzysztof Kieslowski a realizat un ciclu de filme, Decalogul, în care cea de a opta poruncă – să nu furi – este ilustrată cu furtul unor mărci poştale. Sau, la noi maestrul Lucian Pintilie a regizat nuvela lui Vasile Voiculescu „Cap de zimbru”, unde marca poştală este subiectul unei dezbateri interioare foarte intense. Şi mai sunt încă multe exemple.
Dincolo de pasiune, ce reprezintă filatelia?
Este un fenomen foarte complex care trebuie abordat dintr-o perspectivă pluridisciplinară. Se ştie mai puţin că, mai aproape de noi, conflictul dintre Nicolae Ceauşescu şi Uniunea Sovietică a avut şi un episod filatelic. Era în anul 1984, când în Uniunea Sovietică a fost emis o marcă poştală cu ocazia zilei de 23 august, atunci Ziua Naţională a România. Aparent, era un fapt onorant, doar că marca poştală înfăţişa statuia soldatului sovietic din Bucureşti, care tocmai fusese mutată. Mesajul mărcii era limpede – anume că România a fost eliberată de armata sovietică. Această marcă poştală sovietică nu a fost acceptată de cenzura din România şi distribuţia ei a fost interzisă în ţara noastră. De fapt, s-a interzis doar comercializarea, nu deţinerea sau schimburile între colecţionari. Vedeţi, astfel filatelia este o disciplină auxiliară a istoriei, oferă informaţii şi permite şi abordări neconvenţionale.
Ne-aţi convins. Acum problema este dacă la acest trecut atât de bogat şi frumos există un viitor pe potrivă mai ales că tehnologiile informaţionale fac posibilă comunicare în timp real?
Să ştiţi că şi prezentul este foarte mult diminuat. Dacă în 1989 existau peste o sută de mii de filatelişti înscrişi în asociaţii, astăzi nu ştiu dacă putem vorbi de câteva sute. În ce mă priveşte, eu cred că filatelia se restructurează, adică se poate face şi individual, în afara unor structuri organizatorice. Apoi, faptul că acum se practică poşta cu mijloace electronice nu împiedică colecţionarea vechilor mărci poştale. E adevărat că sunt din ce în ce mai puţini colecţionari.
Într-un fel, filatelia răspunde nevoilor unui spirit al timpului, o imagine a lui.
Filatelia a fost şi este o oglindă a timpului şi nimic din ceea ce este specific epocii nu-i rămâne străin. Mărcile poştale poartă amprenta epocii în care au fost create. Astfel, subiectele abordate pe mărcile poştale, grafica lor, procedeele de imprimare, toate aceste a caracterizează timbrele emise într-o anumită perioadă. Aşa se deosebesc între ele mărcile poştale apărute în vremea lui Carol I, în perioada interbelică, în timpul celui de al Doilea Război Mondial sau în epoca comunistă.
Ce pregătiţi?
Lucrez la un dicţionar al designerilor care au realizat mărci poştale româneşti. E o abordare inedită şi, totodată, o provocare iar descoperirile pe care le fac mă încântă. Mă gândesc şi la o lucrare dedicată cărţilor poştale scrise din închisorile comuniste şi care sunt absolut cutremurătoare.
