Deputatul PNL de Bacău Tudoriţa Lungu a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău privind faptul că într-unul dintre centrele în care săptămâna trecută s-au desfăşurat probele de Simulare a Evaluării Naţionale, elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a ar fi primit, la testul de Matematică, subiectele de anul trecut, şi nu pe cele de la actuala ediţie.
„Pe adresa cabinetului meu parlamentar, mi s-a semnalat faptul că, în cadrul Simulării Evaluării Naţionale, la şcolile din comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Naţională 2018, şi nu subiectele pe care restul elevilor din judeţ l-au avut de rezolvat. Pentru că situaţia prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general şcolar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situaţia reală din teren, să facă o anchetă în acest caz şi să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirm. În caz afirmativ, va trebui să aflăm şi care sunt măsurile pe care le va lua Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău”, a precizat Tudoriţa Lungu.
Solicitarea parlamentarului băcăuan a fost înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, de unde se aşteaptă un răspuns în cel mai scurt timp.