Proiectul Ministerului Educației „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” ( CRED ) are mai multe probleme fundamentale de concept și de conținut. Abordarea centralistă este depășită dacă ne raportăm la bunele practici în domeniu. Mai mult, implementarea riscă să fie defectuoasă. Culmea este că și unii lideri marcanți ai PDS înțeleg asta, dar lucrurile merg mai departe în aceeași direcție, spunându-ne că le pasă de educație.
În primul rând, nu avem nevoie de un curriculum excesiv de unitar (cu un trunchi comun peste 93%). Profesorii au nevoie de curriculum diferențiat, la decizia școlii, pentru a putea insera discipline specifice, adapta metodele și conținuturile la nevoile elevilor. În acest moment, în România, dascălii au liberate de decizie pentru doar o oră pe săptămână, maximum două (în cazul liceului). Spre comparație, la nivel internațional, tendința este de creștere a curriculumului la decizia școlii până spre 25%. Adaptarea procesului educativ la nevoile, interesul și potențialul real al elevilor este recomandabilă, față de abordarea tuturor într-o manieră unitară. Diferențele sociale și culturale trebuie abordate la nivel local, de către managementul școlii și al inspectoratului școlar, și pentru asta avem nevoie de o pondere mai mare a curriculumului la decizia școlii.
Un alt semn de întrebare este excluderea din acest proiect a principalelor centre de expertiză în științele educației, în contextul în care proiectul se bazează pe 900 de formatori. Instruirea personalului didactic este una din cele mai importante măsuri de dezvoltare a unui sistem de învățământ. Este surprinzător că niciuna din marile universități de tradiție ale țării, cu școli doctorale în domeniul educației și/sau expertiză internațională recunoscută nu este implicată în acest proiect. Excluderea principalelor centre de cunoaștere în domeniu din parteneriatul proiectului ridică mari semne de întrebare referitoare la motivațiile din spatele acestuia.
Prezența experților finlandezi (câți, care, cu ce expertiză?) pare mai degrabă un paravan, o încercare disperată de legitimare a unui proiect gândit strâmb. Aceștia vor fi implicați în instruirea cadrelor didactice, însă instruirea se face pentru implementarea unui curriculum la care finlandezii nu au avut nicio contribuție și pe care nu au cum să-l cunoască. Mă întreb cum se vor adapta experții finlandezi la o realitate complet diferită de cea în care lucrează ei, și mai ales din ce motive au acceptat un astfel de rol. Scopul declarat al proiectului este acela de a forma cadrele didactice pentru implementarea curriculumului național existent, aflat în implementare. Se motivează că avem un curriculum reformat, dar cadrele didactice nu sunt pregătite să-l implementeze așa cum a fost gândit. Dacă așa stau lucrurile, cum pot contribui eficient la acest scop, experți internaționali care nu cunosc curriculumul în cauză și nici sistemul românesc?
Așa cum a fost el gândit, proiectul arată mai degrabă ca o schemă asupra căreia pot plana acuzații ce fac referire la sifonarea banilor decât ca un proiect de dezvoltare a învățământului. Miza este însemnată: 42 milioane de euro, valoarea totală a proiectului. Însă banii nu sunt tot. Problema fundamentală este că printr-un astfel de proiect, care include în grupul țintă 55.000 cadre didactice, MEN se joacă și cu puținele șanse pe care le avem ca țară pentru un viitor bazat pe cunoaștere, bazat pe un învățământ de calitate.
Marilen Gabriel Pirtea
Rectorul Universității de Vest
