Home Educație Romanian Master of Mathematics

Romanian Master of Mathematics

DISTRIBUIŢI

În perioada 24 – 29 februarie 2016 va avea loc la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București a opta Romanian Master of Mathematics (RMM), pe bună dreptate considerată o finală a celor mai titrate echipe la concursul internațional de matematică din 2015.

Romanian Master of Mathematics este competiția de matematică cea mai selectă și cu cel mai înalt nivel de dificultate în rândul concursurilor internaționale de matematică de profil. Spre deosebire de Olimpiada Internațională de Matematică, unde nu se face un clasament oficial pe țări, la această competiție se alcătuiește un clasament pe echipe, după notele obținute de primii 3 elevi, din fiecare țară. Echipa câștigătoare preia pentru un an trofeul cu inscripționarea câștigătorilor fiecărei ediții.

La această competiție vor participa peste 100 de elevi de liceu din 17 țări: Bulgaria, Brazilia, China, Croația, Coreea de Sud, Franța, Ungaria, Italia, Mexic, Peru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. România va participa cu două echipe. Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București va participa, de asemenea, cu două echipe.

Concursul efectiv se va desfășura în zilele de 26 și 27 februarie, între orele 9.00 – 14.00 și constă în rezolvarea a 6 probleme.

Printre acțiunile legate de această manifestare, remarcăm conferințele de matematică organizate pentru elevii participanți la Institutul de Matematică al Academiei Române și susținute de către matematicianul Dan Nicușor de la Institutul de Matematică al Academiei Române și Po-Shen Loh de la Universitatea Carnegie Mellon din Statele Unite ale Americii.

Romanian Master of Mathematics este sponsorizat de către Primăria București, Sector 1 în parteneriat cu Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București și Societatea de Științe Matematice din România (SSMR).

Romanian Master of Mathematics oferă tinerilor de liceu, talentați la matematică, de pe toate meridianele, oportunitatea în a-și demonstra abilitățile în matematică, în a face schimb de cunoștințe și contribuie la consolidarea contactelor interculturale în învățământul liceal.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.