Home Educație Știința aparține tuturor! Știința contează!

Știința aparține tuturor! Știința contează!

DISTRIBUIŢI

Știința și tehnologia nu există doar în laboratoarele de cercetare, ci sunt parte a vieții noastre de zi cu zi. Ambele ne ajută să înțelegem Universul din care facem parte, ne ajută să ne protejam sănătatea, contribuie decisiv la educația copiilor noștri, garantează siguranța familiilor noastre, sunt fundamentul economiei și ne asigură perspectiva unui viitor care să ne inspire și în care toți să vrem să trăim.

Trebuie să scoatem știința din laboratoare și reviste. Este timpul ca cercetătorii, cei care lucrează în educație și toți cei care împărtășesc crezurile lor să se adune și să spună foarte clar toate aceste lucruri, să explice importanța vitală a avansului cunoașterii pentru bunăstarea societății. Asta mai ales în condițiile în care, din păcate, există în prezent în societatea noastră o tendință alarmantă de a discredita realitățile științifice, de a minimiza impactul descoperirilor științifice și de a promova în general pseudo-știința. Inabilitatea factorilor de decizie de a limita aceaste tendințe precum și subfinanțarea activității de cercetare ne obligă să luăm atitudine.

Participând la ”Marșul pentru știință” sărbătorim pasiunea noastră pentru cunoașterea adevărată, bazată pe dovezi și în același timp provocăm publicul și decidenții politici să conștientizeze rolul esențial avansului științei și tehnologiei. Sperăm ca în acest fel aceștia din urmă să realizeze importanța promovării unor politici care să sprijine dezvoltarea comunității științifice.

În 22 aprilie 2017, mai mult de un milion de oameni din întreaga lume s-au adunat pentru cel mai mare eveniment pentru promovarea științei din istorie. Anul acesta marșul pentru știință are ca temă adoptarea unor politici publice bazate pe dovezi clare științifice care să servească comunitatea și binele societății!

În data de 14 aprilie 2018 vom ieși din laborator pe strazi! În București, ne întalnim în Grădina Cișmigiu de unde vom merge împreună în marș până în Parcul Kiselef. Sunt așteptați toti iubitorii de știință, de la mic la mare, să participe și să ne susțină!

Linkul către evenimentul creat pe Facebook unde vom posta mai multe detalii despre marș este următorul:

https://www.facebook.com/events/1635247213177673/

Asociația Ad Astra

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.