Home Fără categorie 11 septembrie – un an dupa

11 septembrie – un an dupa

DISTRIBUIŢI


S-a intamplat intr-o marti. La 11 septembrie 2001, doua avioane deturnate de teroristi loveau Turnurile Gemene de la New York. Unda de soc a cutremurului de la 11 septembrie s-a propagat in intreaga lume, antrenand schimbari rapide si semnificative. Un an mai tarziu, harta lumii arata diferit.

Mitul economic al Statelor Unite s-a spulberat. Fraudele corporatiste din ultimele luni au dat o grea lovitura marilor companii de pe Wall Street si au lovit increderea in modul de viata american. Industria aeronautica, turismul si sectorul asigurarilor au suferit cele mai grave pierderi dupa 11 septembrie. Unul dintre putinii castigatori a fost industria apararii, Administratia Bush alocand sume imense bugetului militar al SUA pentru anii viitori. Si economia europeana a fost atinsa de atentatele teroriste de acum un an, inregistrandu-se si aici scaderea drastica a increderii investitorilor si caderea pietelor financiare. In pofida interventiei Bancii Europene Centrale, revirimentul economic a fost lent. Cele mai mari probleme le au Germania, Franta, Italia si Portugalia. Slabirea dolarului a afectat si economia japoneza, precum si cea a Americii Latine.

Afganistanul a suferit cele mai mari transformari ca urmare a razboiului american antitero. Dupa alungarea de la putere a talibanilor, a fost instalat un nou Guvern, condus de aliatul Statelor Unite, Hamid Karzai. Irakul se anunta urmatorul pe lista statelor care vor fi transformate din temelii in urma campaniei antiteroriste. Ziua intai a operatiunii de inlaturare a lui Saddam Hussein nu se va lasa asteptata prea mult.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.