– Biblioteca Academiei Romane a început cu donaţia lui Dionisie Romano şi ani la rand mari personalităţi au dăruit numerose documente, manuscrise, cărţi rare ş.a. Se mai fac donaţii?
– Se mai fac, sunt suflete generose care se gandesc la acest sediu al cercetării academice. Ori ei ori urmaşii lor. Chiar zilele acestea aşteptăm un dar. E vorba de biblioteca regretatului academician Virgil Candea, promisă de Ioana Candea Feodorov, o bibliotecă mare ce umplea cateva dintre odăile casei sale. Cred că această bibliotecă aici îşi are locul, pentru că regretatul Virgil Candea a fost un om al acestei Biblioteci, care a lucrat aici, a iubit această instituţie. Pană în ultimele clipe ale vieţii sale se gandea la posibilitatea înfiinţării unui nucleu de orientalistică în cadrul Bibliotecii.
– Ce se întamplă cu achiziţiile?
– Funcţionează şi azi, dar sunt nevoit să spun că nu în ritmul şi consistenţa de odinioară. Banii sunt tot mai puţini, dar din vreme în vreme am făcut cateva şedinţe de achiziţii, examinand oferte frumoase – carte veche, hrisoave, corespondenţă.
– Dar noile apariţii?
– Funcţionează şi modalitatea de cumpărare a cărţilor noi. Colegele noastre au de luptat cu harababura care există în campul editorial, fiindcă lipsesc sursele de informare şi sunt nevoite să meargă la targurile de carte.
– Din cate ştiu, există o lege…
– Legea există dar este ignorată. Beneficiarii depozitului naţional sunt Biblioteca Naţională a Romaniei şi Biblioteca Academiei. Biblioteca Naţională primeşte şi, în generozitatea ei, ne trimite şi nouă cateva exemplare, însă aceste transporturi funcţionează aleatoriu.
– Poate că editurile şi autorii ar trebui să fie interesaţi ca lucrările să fie în Biblioteca Academiei Romane.
– Ar trebui, dar rezultatele arată altfel, deşi, în acest domeniu avem o bună tradiţie. Cand Constantin Brancoveanu a făcut Palatul domnesc din incinta mănăstirii Hurezu, a pus să se construiască nişte odăi şi deasupra uşii este o inscripţie în greceşte care spune că acolo urma să fie -biblioteca de suflet folositoare-. Pentru aceasta, Brancoveanu a donat propria sa bibliotecă şi a dat poruncă tuturor tiparniţelor, şi erau mai multe, să trimită cate un exemplar din tot ce produc la biblioteca mănăstirii Horezu. Era începutul depozitului naţional. Din păcate urmaşii nu prea mai acordă atenţie obiceiului pe care încerca să-l statornicească Brancoveanu, cum uită şi de Legea depozitului naţional. Sunt de înfruntat dificultăţi destule în ţinerea la zi a rafturilor acestei Biblioteci, care este – şi o spun cu puţină fală – unica suprafaţă, unde cititorul ar trebui să găsească tot ce este mai preţios.
– Şi achiziţie de carte străină?
– Acolo, dacă îmi e îngăduit, lucrurile stau şi mai rău. Asta pentru că valuta nu prea apare în bugetul Bibliotecii, primit de la Academia Romană. Cred că aici avem, în continuare, de militat, pentru că numai pe calea schimbului, a împrumutului internaţional, care funcţionează, nu putem satisface nevoile de informare ale cercetătorilor.
– Publicaţiile?
– În aceeaşi situaţie. Unele dintre revistele Academiei şi-au întrerupt apariţia. Altele apar cu nişte întarzieri care îi pun pe ganduri pe parteneri, făcandu-i să creadă că nu mai apar şi nu mai trimit la schimb revistele lor, care au colecţii începute şi de care cititorii au nevoie stringentă.
– Cine sunt beneficiarii Bibliotecii?
– În primul rand, cercetătorii din institutele Academiei şi din celelalte, academicieni, membri corespondenţi ai Academiei şi alte multe categorii.
– Am văzut destul de mulţi tineri.
– Un gand al meu este să facem din Biblioteca Academiei o instituţie deschisă, să putem primi şi tineri, care vor alcătui categorii tot mai consistente – cei care termină facultăţile, care urmează masteratul, doctoratul. Nu trebuie să uităm pe cei de varsta a treia, care au mai mult timp şi vin să citească – fie că e vorba de foşti cercetători, fie de cei care încearcă să-şi satisfacă nevoia de lectură.
– Care este stadiul în care se află procesul de modernizare al Bibliotecii, un proces complex şi îndelungat?
– Nu e doar îndelungat şi complex, e şi costisitor. Am reuşit să ne înscriem în cateva consorţii şi să intrăm în proiecte de cercetare, unele din fondurile structurale al UE. Cu ajutorul acestor fonduri vom face din Bibliotecă o prezenţă în ansamblul european al bibliotecilor. Deocamdată am intrat într-un consorţiu la care participă mai multe biblioteci universitare şi cititorii vor putea consulta la calculatorul propriu fişierul nostru. E singura cale să facem din Biblioteca Academiei nu doar o instituţie prestigioasă ci şi una modernă.
– Alte activităţi?
– În amfiteatrul Bibliotecii se desfăşoară manifestări ştiinţifice ale Academiei şi nu numai. În planul unei deschideri pe care o gandim vor fi cicluri de conferinţe, de simpozioane, expoziţii. Îmi doresc să reapară ciclul de conferinţe ale Bibliotecii. Asta ţine de o structură de organizare, care există pe hartie – mediatecă – şi să facem din ea o punte de legătură între Bibliotecă şi public.
– În Bibliotecă se face şi muncă de cercetare.
– Munca de cercetare nu a încetat niciodată şi l-aş da ca pildă pe domnul Gabriel Ştrempel pe care e foarte greu să-l faci să se desprindă de masa lui de lucru şi de hrisoavele pe care le studiază. Sunt continuate bibliografiile şi alte cercetări cu specificul Bibliotecii şi, după părerea mea nici nu ar putea fiinţa fără această activitate. Din fericire, avem oameni capabili de performanţă.
– Sunt mulţi tineri angajaţi în Bibliotecă?
– Din păcate avem foarte puţine posturi. Dacă îl raportăm la normele biblioteconomice internaţionale, personalul nostru este cam la jumătatea necesităţilor, poate chiar mai puţin. După ultimele concursuri au venit destul de mulţi tineri, unii absolvenţi ai secţiei de bibliologie a Facultăţii de litere, sau ai formelor de studii postuniversitare. E un proces care va continua. Iarăşi ajung la bani şi nu am cum să ocolesc acest subiect, pentru că procesul de modernizare necesită specialişti.
– Ce vă îngrijorează acum cel mai mult?
– Lipsa banilor.
– Speranţe…
– Am nădejdi şi faptul că stăm de vorbă în acest birou din corpul nou al Bibliotecii mă face să cred că ele nu sunt deşarte, că dacă nu anul acesta, peste caţiva ani multe dintre ele se vor împlini. Oamenii de inimă nu au lipsit niciodată şi dacă ei sunt, apar şi resursele atat de necesare.
– La ce lucrează omul de condei Dan Horia Mazilu?
– Am terminat cartea -Văduvele sau despre istorie la feminin-, care o să apară la editura Polirom. De regulă după ce termin o carte mă odihnesc…
– Cum?
– Caut în unele dintre cărţile mele mai vechi amănunte pe care nu le-am exploatat îndeajuns. Acum, la solicitarea Editurii Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, vreau să scriu un fel de fragmentarium baroc.
– Şi după această…odihnă?
– Am în gand ceva despre pustie, cu înţelesurile pe care romanii le dau cuvantului – pădurea, muntele, malul apelor… E vorba de pustie ca producătoare de texte, de literatură – de legende, vieţi de sfinţi şi de texte sapienţiale.
