Luni noapte, capitala macedoneana s-a confruntat cu cele mai mari manifestatii de protest din ultimii ani. Criza prin care trece tara s-a adancit si mai mult cand peste 5.000 de demonstranti au luat cu asalt cladirea Parlamentului de la Skopje, unde presedintele Boris Trajkovski se afla intr-o noua runda de negocieri cu liderii partidelor slave si albaneze, in incercarea de a ajunge la un acord politic. O parte dintre protestatari, printre care cativa rezervisti inarmati cu arme automate, a fortat intrarea in sediul Parlamentului. Presedintele si ceilalti lideri politici au fost evacuati pe o iesire de siguranta. Locuitorii capitalei au avut motive clare pentru a iesi in strada, a cere demisia presedintelui si a scanda -Camere de gazare pentru albanezi!- si -NATO, tradator-. Acestia sunt nemultumiti de atitudinea servila pe care Guvernul o arata fata de comunitatea internationala. Picatura care a umplut paharul a fost recentul acord de incetare a ofensivei pe care fortele macedonene o declansase impotriva gherilelor albaneze in localitatea Aracinovo. Acordul a fost negociat de reprezentantii NATO si ai UE, rebelii fiind escortati in siguranta in afara Aracinovo, desi au refuzat sa predea armele.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane