Anuntul socant facut de investitorii canadieni in urma cu doua luni, potrivit caruia studiile efectuate de expertii internationali la minele de la Rosia Montana au dat la iveala unul dintre cele mai mari zacaminte de aur din Europa, se dovedeste a fi o actiune pur speculativa. Gabriel Resources nu a depus nici pana in ziua de azi studiul de fezabilitate care sa confirme rezervele descoperite, precum si posibilitatea exploatarii acestora in conditii de rentabilitate. Prima varianta a studiului trebuia depusa la ANRM inca din luna septembrie, urmand ca cea de-a doua sa fie realizata pana la sfarsitul aceleiasi luni. Or, pana in prezent, ANRM nu a primit nici o varianta a studiului de fezabilitate, iar autoritatile romane cred ca rezultatele au fost artificial umflate.
In luna august, compania canadiana -Gabriel Resources- facea cunoscute rezultatele spectaculoase ale explorarilor efectuate la minele Rosia Montana, sustinand ca au fost descoperite peste 300 tone de aur si 1.600 tone de argint ce pot fi exploatate eficient. Dupa valva facuta la momentul respectiv, peste aceasta afacere s-a asternut o liniste suspecta, fapt ce confirma banuielile oficialilor romani privind seriozitatea evaluarilor si, implicit, a investitorului canadian. Anuntul posibilei afaceri de anvergura de la Rosia Montana ascunde de fapt nevoia unei cresteri artificiale a cotei actiunilor companiei -Gabriel Resources-, care se confrunta cu dificultati financiare majore.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane