„Curentul” este singurul cotidian din România premiat anul acesta cu
„Distincţia Culturală” a Academiei Române. Acest premiu reprezintă,
potrivit declaraţiei preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc,
recunoaşterea parteneriatului de succes dintre Academie şi ziarul
„Curentul” pentru promovarea valorilor culturale româneşti.
Distincţia, înmânată redactorului-şef al ziarului „Curentul” cu ocazia
decernării premiilor anuale ale Academiei Române, încununează
eforturile comune ale ziarului nostru şi ale conducerii Academiei
Române de a face cât mai accesibile informaţiile culturale.
Săptămână de săptămână găsiţi în ziarul nostru o pagină realizată sub
egida Academiei Române, cu informaţii culturale şi ştiinţifice,
purtând bineînţeles marca celor mai de seamnă personalităţi din
fiecare domeniu. Istorici, fizicieni, chimişti, medici şi biologi au
contribuit la informarea românilor, explicându-le cum s-a ajuns la
încălzirea globală sau de ce ne confruntăm cu un declin continuu al
populaţiei. Picătură cu picătură, informaţiile ajung la oameni şi,
credem noi, beneficiază de cea mai importantă expertiză ştiinţifică.
Mulţi spun că nu se face primăvară doar cu o floare, dar cu
certitudine numărul mare de exemplare în care este distribuit ziarul
„Curentul” – care, conform datelor oficiale ale BRAT, ocupă locul doi
la nivel naţional – contribuie la răspândirea cât mai largă a
informaţiilor culturale şi ştiinţifice.
Regele Mihai şi Patriarhul Daniel, membri de onoare ai Academiei
Regele Mihai şi Patriarhul Daniel au fost aleşi membri de onoare ai
Academiei Române. Fostul suveran a obţinut 104 voturi „pentru”, 13
„împotrivă” şi 2 abţineri, în timp ce Patriarhul Daniel a obţinut 107
voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri.
Prezidiul Academiei Române făcuse propunerea ca cei doi să devină
membri de onoare în urmă cu două săptămâni.
Prin această decizie se încearcă reînnodarea unei tradiţii istorice,
în care şeful statului era şi protectorul Academiei Române.
Este pentru a doua oară când ziarul ”Curentul” primește această
distincție. Vineri, 2 aprilie 2004, cu ocazia aniversării a 138 de
ani de la înființarea Academiei Romane, a avut loc conferirea unor
diplome și titluri academice celor care, prin activitatea lor, au
sprijinit înaltul For.
Alături de oameni de știință din diverse domenii, de ambasadorii
Franței, Algeriei și Spaniei, de Alain Plantey, membru al Institutului
Francez și fost secretar al lui Charles de Gaulle, pe lista
medaliaților s-au aflat și reprezentanții ziarului „Curentul”.
Reuniunea festivă s-a desfășurat în Aula Mare, în prezența
Președintelui României și a Patriarhului Teoctist.