-Firmele straine vor participa la licitatiile aferente achizitiilor publice in aceleasi conditii cu societatile romanesti, marja de preferinta interna urmand sa fie eliminata incepand cu 1 ianuarie 2005, potrivit unui proiect de ordonanta de modificare a legislatiei privind achizitiile publice-.
Asa suna prima fraza a unei stiri, aparent inofensiva, difuzata luni de o agentie de presa. Trebuie sa marturisesc ca aceasta formulare -inocenta- a avut darul de a-mi ingheta sangele in vene, cu gandul la spectrul si asa -amplu- de facilitati pe care le au societatile romanesti.
In prezent, la licitatiile publice, societatile care folosesc mana de lucru formata din cetateni romani, produse de origine romana sau subcontractanti romani beneficiaza de o cota procentuala care se adauga la punctajul obtinut in urma licitatiei, dupa analiza conditiilor tehnico-economice. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanta elaborat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), eliminarea marjei de preferinta interna are in vedere -indeplinirea angajamentelor asumate in cadrul procesului de negociere cu Uniunea Europeana-(noi suspectam ca, de fapt, mergem din nou pe mana FMI). Prin prisma acestor afirmatii, statul roman isi justifica, mai mult ca niciodata, felul in care este perceput, si anume ca un munte. Nu este vorba despre masivitate sau despre un stat solid si indivizibil ca un munte, ci despre acea neclintire a Carpatilor, in care se retrageau stramosii nostri cand erau atacati. Pentru ca politica pe care o aplica statul roman asupra sectorului privat (adica, teoretic, sectorul pe care se sprijina economia aceea de piata functionala) este una -foarte- pasiva. Si nu suntem convinsi ca aceasta este din cauza unei intelegeri profunde a teoriei selectiei naturale, potrivit careia cel mai puternic supravietuieste.
Se vorbeste despre piata unica, despre cum vor fi nimicite firmele romanesti in 2007, pentru ca cele straine sa aiba loc sa-si faca de cap, cu produse mult mai bune si mult mai ieftine, sub stindardul: -Impactul aderarii la UE asupra firmelor romanesti-. Sincer, de cate ori ati auzit aceasta formulare in ultimii doi ani? Dar, practic, concret, ce anume ati auzit despre masurile de sprijinire a sectorului privat? Cate dintre promisiunile executivului privind -sprijinul ce va fi acordat intreprinderilor mici si mijlocii, pentru constituirea unei puternice clase de mijloc- – bla-bla-bla, promisiuni inglobate chiar in programul de guvernare, au un corespondent in realitate? Toate tarile candidate si-au creat un cadru propice, in care societatile autohtone s-au dezvoltat, astfel incat au putut face fata cu brio testului pietei unice. Ca de obicei, romanii sunt mult mai -practici-, luand firmelor si asa putinele avantaje pe care le mai au, pentru a le -pregati- timpuriu de aderare. Este ca si cum ai bate un sugar, zilnic, ca sa-l pregatesti pentru cariera de boxer. In loc sa sprijine capitalul autohton, sa-i permita sa se dezvolte, ajutind in acelasi timp patronii si explicandu-le cum trebuie sa se pregateasca pentru momentul 2007, statul roman lasa lucrurile la voia intamplarii, ba mai mult, baga si bete-n roate. Bineinteles ca cele mai afectate vor fi, din nou, IMM-urile care, eutanasiate in acest mod, vor disparea intr-un ritm demn de cartea recordurilor.
