Ceea ce a fost valoros in ograda Fondului Proprietatii de Stat, a Autoritatii de Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului sau a celorlalte institutii, indiferent sub ce nume au activat si au privatizat, de 13 ani incoace, a fost dat! Societatile si companiile bune sunt deja in proprietate privata fie ca au incaput pe maini valoroase, de renume, fie ca investitorii cu pricina sunt de mai mic calibru, ba, cu timpul, s-a dovedit ca unii sunt doar simplii borfasi. Cert este ca, in ograda actualei institutii care se ocupa de ce-a mai ramas de privatizat in Romania, respectiv AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) au mai ramas doar -fetele batrane-. Iar soarta acestora este, din pacate, pecetluita, pentru ca investitorii mari si seriosi s-au orientat deja spre -fasnetele- pline de vitalitate si fara bube in cap (n.n. – datorii la stat, la furnizori etc). Chiar si asa, cele peste 1.000 de societati care se mai afla in curtea AVAS trebuie vandute! Cui? Urmeaza sa vedem. Cert este ca privatizarea trebuie incheiata. Daca jumatate dintre societatile de care statul trebuie sa scape nu pun probleme, fiind vorba aici fie de firme care se afla in plina procedura de privatizare, fie de societati deja privatizate, la care AVAS mai are doar o mica parte din actiuni (n.n. – pachet rezidual), peste 500 de societati nu pot fi privatizate, iar statul recunoaste acest lucru! Majoritatea acestora se afla in plin proces de lichidare judiciara, iar restul se indreapta cu pasi repezi spre acest drum. Sa nu mai vorbim despre firmele care s-au intors sub sefia statului, din cauza neseriozitatii investitorilor care le-au preluat la vremea respectiva! Din cele peste 1.000 de societati pe care le mai are pe mana statul, 60 au revenit in portofoliul AVAS in cursul acestui an, din cauza anularii contractelor de vanzare-cumparare. Majoritatea privatizarilor se afla inca sub lupa institutiei, aceasta avand obligatia de a urmari indeplinirea clauzelor stipulate in contractele de vanzare-cumparare. Cele reziliate au avut la baza diverse motive fie ca investitorii nu au realizat investitiile cu care s-au laudat initial, fie nu au dus la bun sfarsit alte indatoriri pe care le aveau, potrivit actelor semnate la cumpararea respectivelor societati. Toate aceste cazuri au fost bifate insa in dreptul investitorilor -firavi-, fara potential financiar suficient, care nu puteau trage la o caruta prea grea pentru puterile lor. Din pacate, acestia, desi au dovedit ca nu pot face fata, striga acum in gura mare, cerandu-si -drepturile- pe care teoretic nu le au. Invocand pierderi serioase acumulate in urma rezilierii contractelor, investitorii -de carton- cer acum statului roman despagubiri. Si se asteapta sa scoata bani frumosi de pe urma acestuia. Cazul afaceristilor de la Noble Ventures – SUA, care doar au cochetat cu Combinatul Siderurgic Resita, nerealizand nimic concret, a devenit de notorietate. Americanii vor, nici mai mult nici mai putin, decat 353 milioane de dolari, suma suficienta pentru a le fi -reperata- onoarea. Ei cer banii, insa avem incredere, pana la proba contrarie, in luciditatea si puterea de lupta a statului. In acest caz, Noble Ventures a dovedit nu doar ca -la deal e greu cu boii mici-, ci si ca acest gen de investitori strategici, ar trebui tinuti deoparte de -carutele- romanesti, chiar si in acele cazuri in care mai scartaie pe ici pe colo cate ceva.
