Ramadan fara Saddam

La exact trei saptamani de la inceperea razboiului, la Bagdad lumea a prins curaj, a iesit pe strazi intampinand armata americana, daramand statuile lui Saddam, devastand sediile goale ale puterii sale iar ambasadorul Irakului la ONU recunostea: -meciul s-a incheiat-. Probabil ca ambasadorii sunt singurii reprezentanti ai regimului Saddam ramasi in functie – caci titularul si-a luat fiii, sotiile, sosiile, concubinele si ministrii disparand nu se stie unde. Daca facea asta acum o luna, scutea lumea de un razboi dar se vede treaba ca nu l-a lasat inima sa nu-si ofere o iesire sangeroasa din scena. Prudenti, oficialii americani si britanici au evitat sa proclame victoria dar au salutat -ziua istorica- pe care unele canale tv au comparat-o cu caderea Zidului Berlinului si cu caderea lui Ceausescu. Ambele comparatii l-au enervat pe poetul Mircea Dinescu, cel care in 22 decembrie *89 ne anunta ca -dictatorul a fugit-. Paradoxal, astazi Dinescu regreta participarea la Revolutie si eliberarea de dictatura chiar in termenii cu care ministrul de interne al lui Ceausescu regreta c-a sustinut-o: -am fost un dobitoc-. Dinescu nu e singurul care a condamnat interventia americana in Irak – dar e cel mai spectaculos si mai surprinzator: -a cazut Saddam, sa fie sanatos, n-o sa topai acuma de bucurie-. Operatiunea soc si deprimare s-a produs la -Marius Tuca Show-, unde doi oponenti de marca ai dictaturii ceausiste, Emil Hurezeanu si Mircea Dinescu reprezentau astazi cu totul altceva decat antecedentele lor: primul e consilier personal al premierului in al treilea regim Iliescu iar al doilea regreta revolutia: -ba, eu m-am plictisit, dupa 13 ani de capitalism, sa ma duc cu mana intinsa dupa medicamente fiindca spitalele n-au nici spirt, nici vata, eu ma simt vinovat de Revolutie, a urmat o farsa, stiu ce urmeaza si la Bagdad, o sa vina un activist de-al lui Saddam sa spuna c-a intinat idealurile partidului Baas, ce caderea Berlinului? e caderea izmenelor nenorocitilor de irakieni-. Dar nu libertatea e de vina fiindca n-am stiut noi ce sa facem cu ea si oricate asemanari am gasi intre secventele de la Bagdad si cele de la Bucuresti – exista, totusi, o deosebire esentiala. La noi, eliberarea de Ceausescu s-a facut, vorba dlui Hurezeanu, pentru ca -rusii au apasat pe butoane- si, in consecinta, democratia si capitalismul s-au facut si ele a la russe: greoi, confuz, mimetic si corupt. De aceea e atat de greu sa redresam situatia astazi, cand Rusia insasi pare sa fi apasat din nou pe butoane indicand schimbarea directiei spre vest, ca unica sursa de finantare. In Irak insa, eliberarea e adusa de americani si pana acum s-a dovedit ca acolo unde au intervenit ei s-au produs democratizarea si dezvoltarea – inclusiv in tari asiatice precum traditionala Japonie. Asa incat exista o sansa ca in Irak istoria sa nu repete reteta de la Bucuresti si sa mearga ceva mai drept. Cel mai grav lucru pe care l-a spus insa Dinescu, dincolo de faptul ca -infrangerea irakienilor e si infrangerea noastra- – de parca irakienii au fost infranti, si nu dictatura – este ca -s-a dovedit astfel ca singura forma de lupta impotriva americanilor este terorismul-. Asta da – este infrangerea noastra! – daca Dinescu ajunge sa legitimeze terorismul iar cei care au tras in Revolutie la Cluj au fost achitati chiar in ziua eliberarii de la Bagdad. In aceeasi seara, regretand Revolutia, Dinescu ne anunta ca -dictatorul n-a fugit- – ci zace in ratacirile noastre.