Bucurestiul, Chisinaul si Bruxellesul ar putea impune Tiraspolului sanctiuni economice complete daca autoritatile transnistrene vor continua actiunile de epurare lingvistica si culturala ce afecteaza deja o parte din copiii de etnie romana, prin inchiderea a sase scoli cu predare in grafia latina. Potrivit ministrului de externe roman, Mircea Geoana, MAE va initia o serie de actiuni punctuale pentru ajutorarea acestor copii si demersuri pe langa UNICEF si Inaltul Comisar pentru Drepturile Omului si Drepturile Copilului de la ONU pentru a interveni in favoarea populatiei romane din Transnistria. Totodata, Romania in colaborare cu autoritatile modovene si cele ale comunitatii europene au in vedere extinderea listei cu persoane indezirabile care nu ar mai avea dreptul la vize in spatiul european. In prezent, gruparea ilegala de la Tiraspol, condusa de Igor Smirnov, se afla pe lista neagra a Washingtonului si Bruxellesului, 17 dintre liderii transnistreni fiind declarati persona non grata pe teritoriul Statelor Unite si Uniunii Europene. Intre timp, Chisinaul si Tiraspolul au declansat un razboi al sanctiunilor. In replica la blocada economica instituita de autoritatile Republicii Moldova, regimul separatist a promis sistarea livrarilor de gaze naturale catre teritoriile din dreapta Nistrului. Transnistrenii au amenintat ca vor opri circulatia feroviara spre Rusia si alte state din CSI.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















