Home Fără categorie SURPRIZA de la Metrou

SURPRIZA de la Metrou

DISTRIBUIŢI

Bucureştenii care vor trece în perioada 10 – 14 noiembrie, între orele 17.30 – 19.00, prin staţiile de metrou Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2, Universitate şi Piaţa Victoriei, vor fi martorii unor concerte de muzică clasică, susţinute pe peron de artişti de la Operă, dar şi de studenţi şi masteranzi.

 

Organizaţia nonguvernamentală „Arta nu muşcă”, cu susţinerea Metrorex, oferă bucureştenilor o săptămână de muzică clasică la metrou, în cele mai tranzitate patru staţii, informează Mediafax.

Astfel, cei care vor călători cu metroul, în perioada 10 – 14 noiembrie, se vor delecta cu o serie de concerte de muzică clasică, susţinute direct pe peron, de artişti de la Opera Naţională Bucureşti şi studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Concertele vor fi acompaniate de momente inedite de grafică, desen, pictură, salsa, dans contemporan, dar şi de balet clasic.

De asemenea, va avea loc o expoziţie foto specială post proiect cu cele mai emoţionante expresii ale participanţilor la spectacole.

Festivalul de muzică clasică la metrou se află la cea de-a treia ediţie.

Arta nu muşcă este un demers socio-cultural din România, având ca obiective încurajarea consumului de produse culturale şi apropierea publicului de universul creativ şi promovarea comunităţii de tineri artişti talentaţi, din diferite domenii, într-o manieră cât mai actuală şi neconvenţională.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.