Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că materialele de construcții vor ajunge la cei afectați de recentele inundații după ce se vor opri ploile, pentru că există avertizări de precipitații pentru aceleași zone, sinistrații urmând să primească o sută de aragaze și o sută de mașini de spălat. „Nu putem duce materiale de construcții în zonă, aveam prognoză, știam că vor mai urma ploi. Materialele de construcții vor ajunge după ce ne lasă Dumnezeu cu ploile”, a afirmat Dragnea. El a arătat că, de exemplu, în Dolj au ajuns materiale de urgență și peste o sută de depozite pentru animalele din gospodării, iar restul materialelor pentru toți cei afectați, împreună cu aparatele electrocasnice, vor ajunge după actualele avertizări de precipitații abundente. „Este un producător român care chiar astăzi m-a contactat și a spus că e dispus să sprijine cu o sută de aragaze și o sută de mașini de spălat” a mai spus Dragnea. Așa să fie neică Dragneo. Dar ai grijă: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă.
Județele Caraș-Severin, Mehedinți, Argeș, Dâmbovița, Prahova și, parțial, Gorj, Vâlcea, Buzău și Vrancea, vor fi de miercuri după-amiază până joi, la ora 02.00, sub avertizare cod portocaliu, în aceste zone fiind anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic și căderi de grindină. Administrația Națională de Meteorologie ar putea emite, miercuri, un cod portocaliu și pentru judeţele Teleorman, Giurgiu și Ilfov, dar și pentru municipiul București, de vânt puternic și grindină pe o perioadă de 2-3 ore. Potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, codul portocaliu va fi în vigoare de miercuri, la ora 16.00, până joi, la ora 02.00. În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea ploile vor avea caracter torențial și se vor cumula local peste 60 – 70 de litri pe metru pătrat. De asemenea, 24 de județe din aproape toată țara vor fi sub avertizare cod galben, de miercuri, ora 12.00, până joi, la ora 18.00. Avertizarea cod galben a fost emisă pentru București și județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Covasna, Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava și Neamț. Sub avertizare cod galben vor fi și unele zone din județele Brașov, Cluj, Bihor, Buzău, Vrancea, Gorj și Vâlcea. Potrivit avertizării cod galben, instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a țării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, precum și în vestul și sudul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 de litri pe metru pătrat. Totodată, de marți, ora 23.00, până miercuri, la ora 12.00, vor fi sub avertizare cod galben județele Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și, parțial, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Potrivit acestei avertizări, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul țării și în zona deluroasă și montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Local se vor cumula cantități de apă de peste 25 de litri pe metru pătrat.