Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor face demersuri insistente pentru impunerea, prin ordonanta de urgenta, a obligativitatii cumpararii de tutun romanesc, masura menita a -capacita- societatea magnatului Ioan Niculae – Tutunul Romanesc. O data cu aprobarea ordonantei, marii producatori de tigarete vor fi obligati sa cumpere 50% tutun romanesc, -cotele de contractare- urmand a fi stabilite de MAAP in functie de cota de piata a fiecarui producator in parte. Mai mult, urmeaza ca MAAP sa intrebuinteze din propriul buget 173 miliarde de lei, reprezentand acordarea de sprijin direct producatorilor agricoli, masura ce ar avea drept efect diminuarea presiunii financiare asupra SNTR (singurul mare producator care utilizeaza tutun romanesc), care trebuie sa faca platile catre cultivatori. Subventia pe care urmeaza a o primi cultivatorii de tutun din Romania – dintre care, atentie!, cel mai mare este InterAgro, tot societate a lui Ioan Niculae – este de 21.000 de lei/kg plus alte 10% pentru categoria clasa superioara. Prin ordonanta, multinationalelor li se lasa si -portita- de a nu achizitiona tutunul (categorisit drept -mizerabil- de majoritatea specialistilor din industria producerii tigaretelor) daca il platesc. In acest ultim scop, toti producatorii de tigarete vor trebui sa depuna o garantie egala cu valoarea medie a tutunului pe care nu l-au contractat sau l-au contractat si nu l-au preluat. Sumele vor fi varsate intr-un fond ce va fi administrat de MAAP – -Fondul de garantare a productiei de tutun-.
Ministerul Agriculturii a mai incercat sa promoveze acest plan de bataie de doua ori: o data printr-o initiativa legislativa a senatorului PSD de Ialomita, Elena Sporea, alta data, tot prin ordonanta de Guvern. Ambele au starnit protestele companiilor straine care produc in Romania. Li s-a spus atunci, la inceputul lunii iulie 2002, ca nu se mai pune problema promovarii ordonantei, dat fiind ca se impotriveste Uniunea Europeana. Surse din MAAP ne-au confirmat insa ca ordonanta va fi promovata cat de repede la Guvern, dovada in acest sens stand adresa trimisa Consiliului Concurentei (nr. 140342/31.07.2002) de catre secretarul general al MAAP, prin care se solicita avizul consiliului, care, spun sursele, -s-a executat- extrem de operativ, de pe o zi pe alta.
Reprezentantii multinationalelor considera drept incalificabila si antieuropeana masura, care, spun ei, nu poate veni decat in sprijinul firmelor lui Niculae.
Tutunul romanesc, cu o clasa peste deseuri
Prima incercare a avut loc in luna aprilie a acestui an. A facut furori o initiativa legislativa a unui grup de senatori, in frunte cu Elena Sporea, senator PSD de Ialomita, initiativa menita a asigura cadrul legislativ -privind organizarea pietei tutunului brut in Romania-. Acest proiect a fost, de altfel, singurul act -la vedere- in care s-a mentionat explicit obligativitatea cumpararii si de catre companiile multinationale a 50% de tutun romanesc. -Mentionam ca unele soiuri de tutun cultivate in Romania raspund din punct de vedere calitativ exigentelor comunitare si internationale. (…) De aceea, consideram ca aceste companii pot sa cumpere si tutun romanesc- – este una dintre motivatiile -specialistilor- sui-generis din Senatul romanesc. Care senatori nu par a sti, cel putin nu rezulta din ceea ce sustin domniile lor, ca tutunul romanesc nu are certificare internationala, clasificarea fiind facuta, in timp, de catre Centrala, apoi Regia Tutunului, actualmente Societatea Nationala Tutunul Romanesc. Astfel incat nu se mentioneaza ca in Romania nu exista decat cate patru clase de calitate pentru cele mai cunoscute soiuri de tutun, Virgina si Burley, in timp ce la Bursele tutunului (America de Sud, China si tarile din sudul Africii) sunt mai mult de 150 clase de calitate! Mai mult, dupa ce ca soiurile romanesti sunt corcite, departe de exigentele comunitare si internationale, mai sunt si prelucrate prin metode sovietice (la propriu), prin fermentare, procedeu care nu se mai aplica de zeci de ani.
Cat despre argumentul, sugerat cu jumatate de gura responsabililor UE, ca initiativa este, oarecum, o imagine in oglinda a modelului polonez, se poate spune ca este nevandabil. Este adevarat, la inceputul anilor *90, Polonia a conditionat acordarea de licente de fabricatie companiilor multinationale de folosirea a 50% tutun autohton. Intre timp insa, o data cu apropierea de Uniunea Europeana, in Polonia regimul a fost indulcit, functionand, in prezent, cu acordul multinationalelor: acestea continua sa cumpere 50% tutun romanesc, dar il exporta, in principal in Rusia, fiind totodata subventionati de la buget, prin prime de export.
