Home Fonduri Europene Cumpără-ți computer performant cu bani de la UE!

Cumpără-ți computer performant cu bani de la UE!

DISTRIBUIŢI

Până pe 16 iunie, societățile comerciale și societățile cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, conform legislației în vigoare, pot depune cereri de finanțare pentru a accesa fondurile alocate prin domeniul major de intervenție 4.3. – "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" din cadrul Programului Operațional Regional (POR). Sunt eligibile proiectele care vizează construirea, extinderea, modernizarea spațiilor de producție sau pentru prestare de servicii ale microîntreprinderii, achiziționarea de echipamente și tehnologii noi, moderne, pentru activitatea de producție, prestare servicii, construcție a microîntreprinderii, achiziționarea de sisteme de înaltă tehnologie (IT).
Alocarea financiară disponibilă pentru acestă primă cerere de proiecte este de 39,43 milioane de euro, dintr-un total de peste 200 de milioane de euro, disponibili până în 2013. În cadrul acestui domeniu de intervenție se aplică prevederile Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea microîntreprinderilor, care se va acorda ca fonduri nerambursabile. Valoarea maximă a ajutorului, care poate fi acordat unei firme într-o perioadă de până la 3 ani fiscali, este de 200.000 de euro. Cererile trebuie depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională pe raza căreia va fi implementat proiectul. În cazul întreprinderilor din domeniul transportului rutier de marfă și de călători, valoarea maximă a ajutorului este de 100.000 de euro.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.