Pensiunile agroturistice din România au atras, pe rând, atât turiști din țară cât și turiști străini, interesați de viața de la țară, de obiceiurile și bucătăria tradițională și de natură, iar până acum, acest tip de turism s-a bucurat de succes. Cei care vor să investească în acest domeniu sau să își dezvolte afacerile pe acest profil au posibilitatea prin accesarea fondurilor europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR).
Avantajul unei vacanțe la o astfel de pensiune este, în primul rând, prețul semnificativ mai mic decât am plăti la un hotel pentru aceleași condiții, bine de știut mai ales acum, în pragul vacanțelor de vară. O cameră pentru două persoane la o astfel de pensiune se poate găsi la prețuri între 70 lei și 140 lei.
Programele de finanțare pentru pensiunile agroturistice au început în toamna anului trecut și, spre deosebire de celelalte domenii, se primesc continuu cereri de finanțare până la contractarea integrală a fondurilor publice alocate prin POR, fără termen-limită.
În ceea ce privește condițiile de finanțare, pensiunea pentru care se primesc fonduri UE trebuie să aibă trei margarete în momentul finalizării construcției și să dețină toate autorizațiile de funcționare. Ca structură, o astfel de pensiune poate avea maximum 15 camere. Terenul pe care se construiește trebuie să aibă 1000 de metri pătrați. Prioritate în acordarea finanțării o au persoanele cu domiciliul în mediul rural. Suma totală disponibilă până în anul 2013 este de aproximativ 2 miliarde euro. Pentru a primi finanțare nerambursabilă pentru un astfel de proiect, investitorul trebuie să aibă statutul de persoană fizică autorizată, asociație familială, asociație în domeniu sau microîntreprindere. O altă condiție care trebuie îndeplinită este numirea unui responsabil legal și a unui responsabil tehnic pentru a se ocupa de relația cu autoritățile. Pensiunile trebuie să fie amplasate în zone ferite de poluare și de traficul urban. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile potențiale este de 200.000 euro, care pot să reprezinte maximum 70% din valoarea investiției.
În afară de popularitatea pe care ne-o poate aduce pe plan extern, turismul rural reprezintă o alternativă de angajare pentru forța de muncă rurală, o cale de diversificare a economiei rurale și de furnizare de surse de venituri pentru locuitorii din acest spațiu, ale căror posibilități de angajare sunt limitate.