Foarte mulți consumatori români au probleme cu băncile care, chiar și după semnarea actelor de închidere a unui card bancar, cont bancar sau contract bancar, continuă fraudulos să le calculeze și să pretindă plata a tot felul de taxe și comisioane. Deși la momentul semnării actelor de închidere oamenii întreabă cât au de plată și achită banii ceruți de bancă, ulterior ei ajung chiar la Biroul de Credit din cauza unor sume născute după data la care contractul ar fi trebuit să nu mai producă niciun fel de efect.
Avocatul Iulian Urban îi sfătuiește pe cei care se află într-o astfel de situație care sunt pașii de urmat pentru a rezolva această problemă.
În primul rând, în momentul în care primiți un telefon de bancă sau de la firma de colectare debite și vi se spune că aveți de plată o restanță, cereți să vă trimită în scris această solicitare de plată și să le spuneți că nu veți considera valabilă sesizarea lor făcută doar în forma telefonică.
Verificați la Biroul de Credit situația înscrierii, cerând acestuia să va elibereze raportul de credit, ca să vedeți dacă nu cumva banca v-a raportat în mod fraudulos la Biroul de Credit. De asemenea, trebuie să faceți o adresă în care să cereți băncii, al cărei client ați fost, copia chitanței aferente ultimei plăți făcute la închiderea contului, contractul de credit, extrasul de cont, copiile tuturor chitanțelor aferente plăților făcute, copiile tuturor notificărilor trimise, graficele de plăți și modul defalcat și detaliat de calcul a sumelor.
O copie a cererii adresate băncii trebuie trimisă la Biroul de Credit și să solicitați acestei instituții să nu vă înscrie nicio restanță comunicată de bancă, aferentă contractului respectiv, sau dacă au făcut înscrierea să o radieze până la lămurirea situației.
Iulian Urban recomandă ca în cazul în care banca nu trimite documentele solicitate să angajați un avocat și să trimiteți băncii și Biroului de Credit convocare la concilierea directă pentru a cere băncii să vă facă dovada legalității modului în care v-au calculat și impus la plată sume de bani după data închiderii contului sau cardului, motivul pentru care au raportat abuziv la Biroul de Credit aceste restanțe și să le notificați faptul că vreți daune și cheltuielile preprocesuale.
Dacă banca și Biroul de Credit nu dau curs concilierii directe sau nu vă oferă soluția dorită, următoarea etapă este să vă adresați Justiției.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane