Home Imobiliare Ieftinirea apartamentelor vechi, sperietoare pentru cei care le-au cumpărat prin credite

Ieftinirea apartamentelor vechi, sperietoare pentru cei care le-au cumpărat prin credite

DISTRIBUIŢI

Analiștii estimează că piața imobiliară veche din Capitală va păstra trendul din primul semestru și în ce-a de-a doua parte a anului, iar prețurile locuințelor din blocurile vechi vor continua să mai scadă. Cei mai speriați de această situație sunt cei care au cumpărat un apartament vechi prin credit ipotecar sau imobiliar și se tem să nu ajungă să plătească în continuare sume uriașe, inclusiv ca dobânzi, pentru locuințe care ar putea să ajungă la o valoare de piață înjumătățită.
Spre exemplu, într-o astfel de situație se află o persoană care, în 2006 a achiziționat prin credit ipotecar un apartament cu trei camere în valoare de aproximativ 87.500 de euro. "Din această sumă, 30.000 de euro a fost avansul, iar după doi ani soldul la bancă a scăzut doar cu aproximativ 1.500 de euro, în condițiile în care persoana în cauză a plătit, din acel moment și până în prezent, în jur de 10.000 de euro. În 25 de ani, cât este durata creditului, cei 57.500 de euro împrumutați devin 150.000 de euro, care urmează să fie returnați băncii", spune consultantul financiar Gabriel Alexandru.
Cu alte cuvinte, dacă apartamentul, în valoare de 87.500 de euro, în 2006, va avea o valoare de piață, în 2009, de 70.000 de euro, potrivit analiștilor care preconizează o scădere cu până la 20 la sută a prețului locuințelor vechi, beneficiarul creditului va avea de plătit pentru acest apartament aproape triplul valorii lui. Eventuala scădere a prețurilor la apartamente nu va trece neobservată nici de bănci, potrivit lui Alexandru. Într-o astfel de situație, debitorul va fi înștiințat că trebuie să acopere diferența de valoare prin bani sau gaj suplimentar.

În așteptare

Odată cu ieftinirea apartamentelor din acest an, lucrurile au devenit mult mai dramatice. Alexandru a dat exemplul unei persoane care a achiziționat, în zona Crângași, cu 90.000 de euro, un apartament construit înainte de 1965, cu două camere, pentru care plătește o rată lunară de aproximativ 700 de euro. După 30 de ani, când va fi scadent creditul, apartamentul va avea peste 70 de ani.
Astfel, majoritatea persoanelor care își doreau o locuință au amânat decizia de cumpărare. Totodată, Gabriel Alexandru spune că oferta de locuințe este, contrar celor afirmate de specialiștii imobiliari, mai mare decât cererea solvabilă. Aceasta reprezintă cererea persoanelor care obțin punctaj favorabil, după criteriile băncilor, pentru a obține un credit.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.