Home Imobiliare Incepe consolidarea blocurilor cu grad maxim de risc seismic

Incepe consolidarea blocurilor cu grad maxim de risc seismic

DISTRIBUIŢI

Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) ar putea incepe, in acest an, lucrarile de consolidare a 22 de blocuri construite pana in anul 1940 si incadrate in clasa I de risc seismic, costurile estimate ale proiectului fiind de circa 16 milioane de euro, a anuntat secretarul de stat Ileana Tureanu.

-In prezent se afla in curs de executie consolidarea a 12 blocuri, din care opt se afla in Bucuresti si cate unul in Targu Mures, Brasov, Suceava si Roman. Investitia pentru aceste lucrari se ridica la aproximativ patru milioane de euro-, a precizat dna Tureanu.

Proprietarii locuintelor – persoane fizice – beneficiaza de facilitati financiare in vederea achitarii lucrarilor. Astfel, acestia vor avea posibiltatea sa contracteze credite a caror rambursare se va efectua in rate lunare egale, fara dobanda, pe o durata de pana la 25 de ani.

-Proprietarii care realizeaza venituri medii nete lunare sub castigul salarial mediu net pe economie vor fi scutiti de la plata sumelor aferente-, a adaugat secretarul de stat, potrivit caruia aproximativ 80% din cei care locuiesc in aceste imobile nu vor plati costul lucrarilor de consolidare.

-Am intampinat o serie de dificultati la inceperea lucrarilor pentru ca nu am primit acceptul asociatilor proprietarilor pentru executia acestora, intrucat existau unii proprietari care se opuneau. Este vorba de persoane care si-au inchiriat apartamentele si pe care nu ii mai intereseaza de ceilalti-, a aratat Tureanu.

Oficialul MLPTL a adaugat ca institutia pe care o reprezinta intentioneaza sa initieze o lege speciala, care sa permita asociatiilor de proprietari sa ia decizia consolidarii blocurilor in urma voturilor majoritatii locatarilor.

Secretarul de stat a mai aratat ca ministerul va promova un act normativ care va reglementa cadrul legislativ pentru inceperea lucrarilor de consolidare si a blocurilor construite pana in anul 1977 si care au la parter altfel de spatii decat cele de locuit.

In Bucuresti exista 115 imobile constuite pana in anul 1940, incadrate in clasa I de risc seismic, in timp ce in restul tarii numarul acestora este mult mai redus.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.