Home Imobiliare Legea urbanismului ar putea fi modificată

Legea urbanismului ar putea fi modificată

DISTRIBUIŢI

Legislația în domeniul urbanismului ar putea fi modificată până în luna iunie a acestui an astfel încât să fie reduse posibilitățile de derogare de la prevederile legale privind planurile urbanistice, a declarat Gheorghe Pătrașcu, director în cadrul Ministerului Dezvoltării. "Legislația în domeniul urbanismului din România este una de tip derogatoriu, așa cum numai în Italia există. În Franța și în alte state, Planurile Urbanistice Zonale sau Generale valabile pe zece ani se respectă în acest timp. În România nu putem să eliminăm în totalitate posibilitățile de derogare pentru că ar fi un dezastru, dar intenționăm să le limităm", a spus directorul general al Direcției Generale de Dezvoltare Teritorială a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (MDLPL), Gheorghe Pătrașcu. El a precizat că în România s-a ajuns la situații "dezastruoase", prin mărirea capacității de construcție a terenurilor de două, trei, patru ori și uneori la niveluri absurde. Derogările la care face referire reprezentantul ministerului se referă la depășirea înălțimii construcției prevăzută în planurile urbanistice, prin creșterea numărului de etaje. "Foarte multă lume nu conștientizează efectele acestei supracapacitări. Efectele se vor manifesta atât asupra dezvoltatorilor, cât și la nivelul consumatorilor finali", a precizat Pătrașcu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.