
Analiștii estimează pentru prima jumătate a anului, un nivel mai mic al tranzacțiilor imobiliare în regiune, pe fondul atitudinii rezervate a investitorilor.
Cu toate acestea, țara noastră a înregistrat anul trecut o creștere a investițiilor imobiliare
de 144%, valoarea totală a tranzacțiilor din domeniu ajungând la 2,2 miliarde de euro, adică aproximativ 20% din volumul atras de regiune.
"România a fost în 2007 vedeta regiunii, cu o creștere a investițiilor de 144%, ajungând la un volum total de 2,2 miliarde de euro. În Polonia, investițiile au scăzut cu 36,4% față de anul record din 2006, iar Cehia a raportat o creștere a volumelor investiționale de 73%", se arată într-un raport al companiei imobiliare Jones Lang LaSalle, privind piața imobiliară din București.
Comparativ, Europa Centrală și de Est au atras anul trecut tranzacții imobiliare de 11,2 miliarde de euro, în creștere cu 13,9% față de 2006. Totuși, în ultimul trimestru al anului trecut, în regiune s-a înregistrat o scădere a investițiilor cu 52,9% față de trimestrul al treilea al aceluiași an.
În România, aproape jumătate din tranzacții au fost încheiate anul trecut cu proprietăți de pe segmentul de retail, 34% cu spații de birouri, și câte 8% cu spații hoteliere și industriale. "România începe să întrunească din ce în ce mai mult criteriile de achiziții ale fondurilor de investiții care activează în Europa Centrală și de Est", consideră analiștii LaSalle.
Proiectele mari, favorizate
Sursele de finanțare pentru achiziții de proprietăți imobiliare în România au provenit atât de la bănci locale, cât și din Germania, Austria, Olanda, Franța, Grecia, Turcia. "Cu toate acestea, costul finanțării a crescut, marjele de dobândă s-au majorat în medie cu 40-65 puncte procentuale, iar gradul de îndatorare acceptat de bănci a coborât la 65-75% din valoarea proiectelor", apreciază analiștii LaSalle. Ei menționează că băncile au început să favorizeze tranzacțiile care depășesc 100 de milioane de euro, în special. "Pentru investitorii care nu beneficiază de relații puternice cu băncile, finanțarea este greu de obținut, câteva grupuri de investitori rămânând din acest motiv în afara pieței imobiliare, cel puțin până la îmbunătățirea condițiilor de finanțare", arată studiul.
În ceea ce privește randamentele, diminuarea acestora a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut, așteptările investitorilor pentru 2008 indicând o creștere de la sub 6% la 6-6,25%. "La acest nivel, Bucureștiul își păstrează o diferență de 35-60 puncte procentuale față de Praga și Varșovia", se arată în studiu.