Franta va finanta un studiu de fezabilitate referitor la implementarea unor parteneriate publice-private in domeniul administrarii resurselor de apa in beneficiul a patru orase din Romania. De acest ajutor, in valoare de aproximativ 600.000 de euro, vor beneficia Alexandria, Giurgiu, Calarasi si Slobozia. Studiul va cuprinde doua parti. Prima parte va consta in furnizarea de asistenta tehnica institutionalizata celor patru orase, in vederea realizarii unor investitii in sectorul apei si canalizarii, precum si in vederea administrarii serviciului public al apei. Importanta studiului consta in necesitatea modernizarii infrastructurii existente in materie de apa si canalizare si de a imbunatati calitatea serviciilor furnizate utilizatorilor. In contextul aplicarii directivelor europene in materie de mediu, in pricipal a directivei-cadru referitoare la apa, care impune tuturor municipalitatilor programe de investitii in domeniu ce nu pot fi acoperite numai din finantarile publice disponibile, realizarea studiului de fezabilitate cu finantare externa vine in ajutorul administratiei publice locale. A doua parte consta in efectuarea unui studiu al contractului de concesiune pentru Bucuresti, acordat societatii Apa Nova, care apartine grupului francez Vivendi Environnement. Ajutorul pentru finantarea acestui studiu de fezabilitate va fi acordat prin Fondul de Ajutor si Sprijin pentru Intreprinderile Private, administrat de Ministerul francez al Economiei, Finantelor si Industriei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane