
Deși, momentan, dezvoltatorii sunt în expectativă din cauza prețurilor mari la terenuri, piața imobiliară românească rămâne una dintre cele mai atractive la nivel mondial. Potrivit analiștilor internaționali, România nu este afectată de criza creditelor din Statele Unite, astfel că țara noastră oferă investitorilor în proprietăți cele mai bune marje de profit din regiune. Presa internațională plasează România printre cele câteva state în Europa care rămân zone excelente pentru investiții de real estate. Ahmed Jamal, Managing Director la Emerging Markets Property Advisors, care analizează piețele din 40 de țări ale lumii, afirmă că randamentele sunt foarte bune în țările neafectate de criză. Se vorbește de o criză globală a proprietăților, dar terminologia nu este corectă, pentru că există țări cărora le merge foarte bine, explică Ahmed Jamal. El afirmă că, în prezent, cele mai bune randamente imobiliare le are România, dar că există, de asemenea, oportunități majore în Varșovia sau la Berlin.
Avantajul aderării
Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut ca economia să crească, în același timp, prețurile proprietăților explodând. Cotidianul finlandez "Helsingin Sanomat", arată că dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în România există cea mai mare cerere de dezvoltare. Cotidianul citat arată că în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor a fost în România de 5.600 de euro, având o rată de creștere de aproximativ 6 procente și precizează că în perioada 2007-2013, Bruxelles-ul va acorda țării noastre fonduri comunitare în valoare de 20 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru repararea a aproximativ 1.400 de kilometri de drumuri, dar și pentru soluționarea altor probleme de infrastructură.
Piața construcțiilor din România totalizează aproximativ 18 miliarde de euro pe an și, datorită subvențiilor acordate de Uniunea Europeană și unei noi legi privind investițiile străine, țara a început să prezinte un interes crescând pentru investitorii străini. Evident că firmele finlandeze nu pot rămâne indiferente la atracția venită din partea unei piețe în dezvoltare, care crește rapid. Potrivit noii legi privind investițiile străine, oamenii de afaceri străini vor putea beneficia de subvențiile oferite de UE, având totodată dreptul de a-și repatria toate profiturile.
Un studiu citat de presa externă arată că în țara noastră, profiturile din investițiile în proprietăți au atins 414% în ultimii zece ani, cu toate că prețurile sunt sub nivelul altor capitale europene.