Home Imobiliare Reguli mai stricte privind cunoașterea clientelei, pentru prevenirea spălării banilor

Reguli mai stricte privind cunoașterea clientelei, pentru prevenirea spălării banilor

DISTRIBUIŢI

Noul regulament al Băncii Naționale privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului a intrat în vigoare, încă de luni, și prevede ca instituțiile financiare să stabilească o anume categorie de clienți care prezintă un grad de risc potențial mai ridicat, pe baza unor indicatori de risc. Acești indicatori pot avea în vedere volumul activelor sau veniturilor, tipul serviciilor solicitate, tipul activității desfășurate de client, circumstanțele economice, reputația țării de origine și plauzibilitatea explicațiilor oferite de client. De asemenea, instituțiile de credit care oferă servicii bancare complexe, denumite în practica internațională "private banking", trebuie să manifeste o vigilență sporită față de categoria de clientelă căreia îi sunt oferite astfel de servicii. Băncile sau instituțiile financiare nonbancare trebuie să furnizeze BNR, la cerere, rapoarte cu privire la clienți și operațiunile efectuate pentru aceștia, inclusiv orice analiză pe care instituțiile au făcut-o pentru detectarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte. Instituțiile financiare trebuie să se alinieze la noile norme în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui regulament, iar cele care nu respectă aceste măsuri riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 50.000 de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.