Home Imobiliare Targul de Case din Bucuresti, la doua editie

Targul de Case din Bucuresti, la doua editie

DISTRIBUIŢI

In perioada 4-8 octombrie, Sphera Building Center organizeaza cea de-a doua editie a Targului de Case, eveniment ce va reuni dezvoltatori de proiecte imobiliare, agentii imobiliare si constructori de case, care isi vor prezenta ofertele noilor ansambluri rezidentiale (terenuri, vile si apartamente) din Bucuresti si din tara. In cadrul acestui eveniment si-au confirmat prezenta peste 30 de firme care activeaza in domeniul imobiliar. Clientii interesati vor gasi proiecte atractive pentru case, vile, apartamente si terenuri in cartiere din Bucuresti si parcuri rezidentiale.

La aceasta editie a targului de case vor participa si institutii financiare, cum ar fi Banca Romaneasca, Banca Comerciala Romana, Finansbank si Imobila Credit, venite pentru a-si prezenta, la randul lor, ofertele de creditare la achizitiile in domeniile locative.

Organizatorii au anuntat ca vor avea loc dezbateri cu teme de actualitate din domeniul imobiliar, la care vor participa atat specialisti, cat si publicul larg.

Principalele teme alese vor trata aspectele legislative privind constructiile rezidentiale, dezvoltarea imobiliara a zonelor periferice Bucurestiului, integrarea in Uniunea Europeana si influentele acesteia pe piata imobiliara romaneasca, constructiile ecologice, sistemele inteligente folosite in prezent pentru locuinte si aportul autoritatilor in rezolvarea crizei spatiilor locative.

Organizatorii preconizeaza ca vor depasi succesul avut la prima editie, gazduita cu putin timp in urma in luna mai a acestui an. Numarul de vizitatori estimati pentru acest targ se ridica la circa 15.000, fata de 10.000, la prima editie.

Gazdele evenimentului au subliniat faptul ca Targul de Case nu este organizat din scopuri strict comerciale, ci, mai degraba, vine in intampinarea persoanelor care isi doresc sa cunoasca ofertele pietei, de la firme cat mai diverse pana la institutiile de creditare.

Pe intreaga perioada de desfasurare a targului, vizitatorii vor avea posibilitatea de a participa la o serie de concursuri cu premii constand in obiecte de mobilier si decoratiuni.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.