Home Imobiliare Tot mai multi botosaneni isi monteaza centrale termice

Tot mai multi botosaneni isi monteaza centrale termice

DISTRIBUIŢI


Peste 60 de botosaneni care vor sa isi monteze centrale s-au imbulzit, pe parcursul unei singure zile, la sediul administrativ al Distrigaz, inainte de inceperea programului de lucru cu publicul. Frigul indurat iarna trecuta si faptul ca regia Termica nu are stocate, la aceasta data, nici macar 100 de tone de pacura ii fac pe tot mai multi locuitori ai orasului sa renunte la incalzirea centralizata in favoarea centralelor de apartament.

Furnizorul de gaz a infiintat birouri separate pentru relatiile cu publicul si a inceput construirea unui nou corp de cladire pentru fluidizarea activitatii, insa, in ciuda acestor masuri, se face tot mai greu fata cererilor. -Anul trecut pe timpul acesta, solicitarile erau la 10% din ce este acum-, spune Mihai Sutacu, seful Sectorului Distrigaz Nord Botosani. Acesta mai spune ca sunt lucrari de revizii la conducte, instalatii si statii de reglare-masura, care trebuie neaparat efectuate, astfel incat nu poate folosi toti angajatii doar pentru montat centrale.

Numarul familiilor de la bloc care si-au pus deja in functiune centrale proprii pe gaz a ajuns la 5.156, ceea ce inseamna ca 16% din populatia racordata in urma cu patru-cinci ani la sistemul centralizat de incalzire a renuntat la serviciile Termica. Alte aproape 3.000 de familii au depus cereri de montare a centralelor si asteapta sa li se dea curs. Sunt inregistrate cazuri in care tronsoane sau chiar scari intregi au depus solicitari pentru punerea in functiune a unor centrale. Din cauza avalansei de dosare si a numarului limitat de contoare pe care Distrigaz le receptioneaza, unii abonati stau cu centralele in casa de saptamani bune fara sa le poata folosi. -Fabrica de la care se iau contoare a fost inchisa o perioada, dar acum s-a redeschis si speram sa primim mai multe aparate. Nu suntem singurul oras in aceasta situatie, la Bistrita si Timisoara sunt aceleasi probleme-, mai spune Mihai Sutacu.

Sergiu Balascau

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.