Traficul de arme a transformat America Latină într-un câmp de luptă unde se produc peste 40 la sută din crimele comise în întreaga lume, au avertizat miercuri experți și funcționari din regiune reuniți în Costa Rica, cerând un control sporit al contrabandei cu arme.
Circa 42 la sută dintre crimele provocate cu arme de foc în fiecare an în lume au loc în America Latină, unde locuiește mai puțin de 10 la sută din populația planetei, a indicat laureatul Premiului Nobel pentru Pace și fostul președinte al Costa Rica, Oscar Arias, citând cifrele ONU.
Înainte de a intra pe mâini greșite, „majoritatea armelor sunt legale, fabricate de o industrie înregistrată legal ce achită impozite, finanțând prin urmare campanii electorale”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Costa Rica, Enrique Castillo.
Acum câteva luni, președintele mexican Felipe Calderon a anunțat că peste 100.000 de arme recuperate de la grupări de crimă organizată provin din armurării ale Statelor Unite.
„Controalele inexistente sau insuficiente sunt cele care permit transferul armelor către carteluri, mercenari sau cei care susțin dictaturi”, a estimat Castillo.
Arias, asociat cu circa 20 de laureați ai Premiului Nobel și susținut de experți, a elaborat în anii 1990 un proiect al Tratatului privind comerțul cu arme (TCA), transmis Națiunilor Unite și care se vrea a fi adoptat.
„Importante decizii internaționale cu privire la traficul de droguri, traficul de persoane, sclavagismul au fost adoptate, dar nu am adoptat încă nicio decizie cu privire la traficul de arme și plătim această acțiune cu vieți umane”, a declarat Arias.
Armele convenționale, în special armele ușoare și de dimensiuni mici, sunt arme de distrugere în masă a căror proliferare are efecte devastatoare, în special asupra țărilor în curs de dezvoltare, estimează participanții într-un document comun.
Într-un mesaj clar către Statele Unite, Arias apreciază că deținerea armelor nu ar trebui percepută ca un semn al libertății, ci ca un obstacol pentru exercitarea acesteia.
America Centrală este una dintre regiunile cele mai afectate de violență. În Honduras, de exemplu, rata crimelor, peste 80 la 100.000 de locuitori, este de opt ori mai mare față de media mondială.
Georgiana Moroșan