Home În Lume A doua doză de vaccin se poate face și la 42 de...

A doua doză de vaccin se poate face și la 42 de zile de la prima

DISTRIBUIŢI

Rapelul pentru vaccinul împotriva COVID-19 poate fi programat în intervalul de 21-28 de zile după administrarea primei doze, conform prospectului vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech și Moderna, dar poate fi întârziat și până la 42 de zile, potrivit studiilor, „fără afectarea eficacității”, a anunțat vineri Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19. Precizările vin după ce mulți români care se programează la vaccin nu găsesc loc pentru rapel în termen de 21-28 de zile, așa cum recomandă prospectul vaccinului, în condițiile în care cantitățile de vaccin livrate în România nu sunt constante, iar săptămâna aceasta s-au înregistrat întârzieri.

Reprezentanții Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 precizează, însă, că „persoana este anunțată, în mod automat, când este programată la rapel și nu se pune problema la acest moment de amânare a rapelului la nicio persoană”.

Potrivit prospectul vaccinului Comirnaty, produs de Pfizer și BioNTech, „Comirnaty se administrează intramuscular după diluare, sub forma unei scheme cu 2 doze (a câte 0,3 ml), la un interval de cel puțin 21 zile una de alta. Persoanelor cărora li s-a administrat o doză de Comirnaty trebuie să li se administreze a doua doză de Comirnaty pentru completarea schemei de vaccinare.”

În ceea ce privește vaccinul produs de Moderna, în cazul acestuia, rapelul este recomandat în prospect la 28 de zile de la administrarea primei doze.

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite a anunțat astăzi că a modificat intervalul recomandat între administrarea primei și celei de-a doua doze de vaccin cu tehnologia ARN mesager, rapelul putând fi întârziat până la 6 săptămâni. „A doua doză ar trebui administrată cât mai aproape posibil de perioada recomandată”, se arată în recenta îndrumare transmisă de CDC. „Însă, dacă nu este posibilă respectarea intervalului recomandat, a doua doză a vaccinurilor împotriva Covid-19 a Pfizer-BioNTech și Moderna poate fi programată pentru administrare cu până la 6 săptămâni distanță (42 de zile) după prima doză”, afirmă CDC.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății au anunțat și ei, tot vineri, că administrarea rapelului poate fi amânată până la 6 săptămâni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.