Home În Lume Abbas amenință cu CPI dacă Israelul nu-și plătește datoria

Abbas amenință cu CPI dacă Israelul nu-și plătește datoria

DISTRIBUIŢI

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a amenințat că va sesiza Curtea Penală Internațională (CPI) dacă Israelul nu va transfera în totalitate taxele pe care le colectează în contul Autorității Palestiniene. Curtea Penală Internațională e competentă să judece genocid, crime de război și crime împotriva umanității.

Israelul, care a înghețat în totalitate timp de trei luni transferul acestor taxe pentru a protesta împotriva aderării palestinienilor la Curtea Penală Internațională (CPI), a anunțat la sfârșitul lunii martie că va debloca sutele de milioane de dolari datorate Autorității Palestiniene.

Guvernul palestinian a răspuns imediat, spunând că va refuza orice transfer parțial.

„Ei au spus că ne vor trimite banii și, în cele din urmă, ni i-au trimis, însă o treime a fost dedusă. De ce?”, a declarat duminică Abbas într-un discurs la Ramallah, sediul Autorității Palestiniene în Cisiordania ocupată.

„Acum, avem un dosar suplimentar de înaintat la CPI. A existat întâi războiul (de vara trecută) din Gaza, colonizarea și, acum, conducerea palestiniană analizează acest nou dosar pentru a-l putea prezenta la momentul potrivit la CPI”, a afirmat el.

De acum înainte, a adăugat el, „nu vom mai primi bani până când nu ne sunt trimiși în totalitate: ori ni se oferă toată suma, ori mergem în instanță”.

De la crearea Autorității Palestiniene, în urmă cu peste 20 de ani, Israelul s-a angajat să colecteze în numele său taxele și drepturile vamale asupra mărfurilor destinate palestinienilor, care trec obligatoriu prin Israel.

În prezent, această sumă este de aproape 110 milioane de euro pe lună, reprezentând două treimi din veniturile bugetare proprii ale Autorității Palestiniene, care, de când Israelul a suspendat, la începutul lunii ianuarie, transferul banilor, a avut probleme în a-și plăti cei 180.000 de funcționari.

Autoritatea Palestiniană a devenit oficial membră a CPI la 1 aprilie, iar procuroarea Fatou Bensouda a decis să analizeze conflictul israeliano-palestinian. Însă nu a fost deschisă nicio anchetă oficială împotriva vreunui lider israelian.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.