Home În Lume Afganistanul cere judecarea publică a americanilor vinovați de masacrarea celor 16 civili

Afganistanul cere judecarea publică a americanilor vinovați de masacrarea celor 16 civili

DISTRIBUIŢI

Parlamentul afgan a solicitat luni ca americanii ce se fac vinovați de masacrul în care duminică au fost uciși 16 civili, în sudul țării, să fie judecați în cadrul unui proces public în Afganistan.
„Cerem cu fermitate și ne așteptăm ca Guvernul american să îi pedepsească pe vinovați și să-i judece într-un proces public în fața poporului afgan”, a afirmat Camera inferioară a Parlamentului într-un comunicat.
Denunțând un masacru „brutal și inuman”, aceasta a adăugat că „populația își pierde răbdarea în fața ignoranței forțelor străine”.
Un militar din contingentul american al Forței internaționale a NATO (ISAF) și-a părăsit baza din provincia Kandahar, un fief al talibanilor, duminică dimineața. Puternic înarmat, el i-a împușcat pe locuitorii a trei case din sate învecinate, între care nouă copii și trei femei, după care a incendiat cadavrele, potrivit unor surse afgane și occidentale.
Această baie de sânge intervine la câteva săptămâni după incinerarea unor exemplare de Coran de către militari americani la baza americană din Bagram, un act considerat drept blasfemie și care a declanșat un val de proteste antiamericane violente și sângeroase în întreaga țară.
Președintele afgan Hamid Karzai a denunțat duminică „un asasinat și o acțiune de neiertat” și a solicitat explicații Washingtonului, care conduce ISAF și furnizează Forței cea mai mare parte din trupe.
Exprimându-și regretul față de aceste evenimente „tragice și consternante”, președintele Barack Obama s-a angajat, în schimb, față de Karzai, să acționeze astfel încât să dea socoteală orice persoană implicată în această baie de sânge.
Militarul american suspectat de uciderea duminică a 16 civili afgani are aproximativ 35 de ani și a servit în mai multe rânduri în misiuni în Irak, dar se află la prima mobilizare în Afganistan, a declarat luni un oficial militar american. Potrivit acestui oficial, care a solicitat protecția anonimatului având în vedere că vorbește despre o anchetă în curs, militarul respectiv este un sergent. Sergentul a acționat singur și s-a predat după ce a deschis focul împotriva civililor.
În prezent, el se află în custodia SUA, în timp ce investigatorii încearcă să stabilească care au fost motivațiile sale.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.