Home În Lume Agresorul româncei sechestrate în Italia, arestat; femeia are analizele bune

Agresorul româncei sechestrate în Italia, arestat; femeia are analizele bune

DISTRIBUIŢI

Presa din Italia a dat publicităţii primele imagini cu tânăra salvată de carabinieri, după ce un bărbat de 52 de ani a lipsit-o de libertate, a abuzat-o fizic şi emoţional timp de zece ani. Italianul de 54 de ani nu este la prima infracţiune. El a mai făcut închisoare după ce a mai sechestrat o italiancă de 23 de ani.În această perioadă tânăra a fost victima a numeroase abuzuri, trăind un „coşmar care întrece până şi imaginaţia unui scenarist de filme de groază“, scrie presa italiană. Româncă şi cei doi copii ai ei rezultați din violurile repetate ale italianului au fost salvaţi de carabinieri. Din 2007 până astăzi, românca, acum în vârstă de 29 de ani a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, legată de pat, împreună cu cei doi copii acum în vârstă de 9 ani, un băiețel și de 3 ani, o fetiță. Copiii i-a născut singură, fără niciun ajutor.

„S-a trecut chiar ieri de la arestul preventiv la arestul efectiv în cazul individului italian, care nu este la primul caz de acest gen, din păcate, și urmează acum să se adune probele pentru dosar. Mama se află în programul de protecție a martorilor, astfel încât să poată să depună mărturia”, a declarat Veaceslav Șaramet, Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pentru AGERPRES.
Șaramet a precizat că a avut loc și o întâlnire cu românca: „Este optimistă. Și-a făcut analizele (…) și acestea au fost bune. Își dorește și dânsa să rămână cu copiii. Nu s-a decis dacă se întoarce sau nu acasă, dar vrea să își vadă mama”, a spus secretarul de stat în MRP.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.