Numarul doi al retelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri (foto), i-a chemat pe occidentali, in particular pe americani, sa se converteasca la islam, intr-o inregistrare video, sambata, pe un site islamist de pe Internet.
Inregistrarea video de 48 de minute il pune in scena pe Adam Gadahn, un american de 28 de ani, convertit, membru prezumtiv al Al-Qaida si capturat de FBI, pe care Zawahiri il prezinta ca -Azzam americanul-.
Purtand o tunica si un turban albe, numarul doi al Al-Qaida cere -poporului american in particular si occidentalilor in general sa asculte afirmatiile de o gravitate extrema ale fratelui nostru Azzam americanul-, care ii -invita pe toti americanii si necredinciosii la islam-. Gadahn si al-Zawahiri nu apar impreuna in inregistrare.
Casa Alba considera ca inregistrarea video in care numarul doi al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, ii cheama pe americani sa se converteasca la religia musulmana reflecta -viziunea deformata a islamului- de catre membrii nebuloasei teroriste, a declarat un purtator de cuvant al Casei Albe.
-Aceasta ultima inregistrare, daca este autentica, reflecta o noua tentativa a Al-Qaida de a supune lumea viziunii sale deformate a islamului care ii califica drept inamici si necredinciosi pe cei care nu au aceeasi credinta-, a declarat Christie Parell, citata de AFP. Ea a subliniat ca inregistrarea video este la ora actuala in studiu pentru a i se verifica autenticitatea.
Pe de alta parte, fortele americane si irakiene l-au arestat, in urma cu cateva zile, pe numarul doi in ierarhia al-Qaida din Irak, provocand astfel -o lovitura grea- retelei teroriste, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, consilierul irakian pe probleme de securitate nationala, Mowaffak al-Rubaie, citat de Reuters. El l-a identificat pe barbatul arestat ca fiind Hamed Juma Faris al-Suaidi, cunoscut si sub numele de Abu Humam sau Abu Rana, si a adaugat ca acesta este adjunctul lui Abu Ayyub al-Masri, care a preluat conducerea gruparii insurgente islamiste sunnite,dupa ce trupele americane l-au ucis pe Abu Mussab al-Zarqawi in iunie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane