Home În Lume Alegerile din Rusia, marcate de acuzații de fraudă

Alegerile din Rusia, marcate de acuzații de fraudă

DISTRIBUIŢI

Alegerile legislative ruse, câștigate de partidul aflat la putere, Rusia Unită, au fost marcate de „încălcări frecvente” în cadrul numărării voturilor, în special introducerea în urnă a unor buletine suplimentare, potrivit unui comunicat difuzat luni de observatorii electorali ai OSCE.
„Votul a fost bine organizat, dar calitatea procesului s-a deteriorat considerabil în timpul numărătorii, care a fost caracterizată de încălcări frecvente ale procedurii, cu indicii grave de introducere a unor buletine suplimentare”, a anunțat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. OSCE a constatat, de asemenea, o „concurență politică limitată și neechitabilă” în timpul campaniei și a subliniat lipsa de independență a autorităților electorale și a presei. Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin a câștigat alegerile de duminică, obținând majoritatea absolută în Camera inferioară a Parlamentului (Duma), iar președintele rus, D. Medvedev, a precizat că partidul este dispus să formeze acorduri de coaliție. Partidul Comunist și Rusia Dreaptă vor să conteste în justiție rezultatele alegerilor, în timp ce Comisia Electorală Centrală a anunțat că nu a fost constatată nicio fruadă notabilă.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.