Home În Lume Algeria a refuzat să primească trupul atacatorului de la Toulouse

Algeria a refuzat să primească trupul atacatorului de la Toulouse

DISTRIBUIŢI

Funeraliile criminalului jihadist Mohamed Merah au fost mutate în Franța, după refuzul Algeriei de a primi cadavrul său, „din motive de securitate”, a anunțat joi un oficial religios. Corpul islamistului francez de origine algeriană Mohamed Merah urma să fie transportat, joi după-amiază, la Alger, cu un zbor al companiei Air Algerie venind din Franța. Anterior, familia și-a exprimat dorința ca tânărul să fie înhumat în Algeria. Merah, în vârstă de 23 de ani, a fost ucis joia trecută în cadrul intervenției polițiștilor de la unitatea de elită RAID, în apartamentul său din Toulouse, după 32 de ore de asediu. La 11, 15 și 19 martie, acesta a ucis șapte persoane, dintre care trei parașutiști, trei elevi și un profesor de la o școală evreiască din Toulouse și Montauban. ?ê?£coala evreiască la care au avut loc o parte din crime continuă să primească mesaje de amenințare, fiind suplimentate măsurile de securitate.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.