Vladimir Putin ştie că Articolul 5 din Tratatul NATO îi protejează pe membrii Alianţei de o invazie terestră, dar nu şi de acţiuni subversive, prin cumpărarea instituţiilor media, a băncilor, a declarat, joi, analistul american Robert Kaplan, avertizând România să se ferească de acţiunile Rusiei în următorii cinci ani.
„Ceea ce vrea preşedintele rus este o zonă tampon trandiţională în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz. Cu alte cuvinte, el nu vrea să recreeze Pactul de la Varşovia. Acesta a fost prea scump şi de aceea s-a prăbuşit Uniunea Sovietică. El vrea o zonă tampon tradiţională, de influenţă, cuvântul potrivit ar fi finlandizare. Vrea ca în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz să aibă o situaţie similară celei pe care o avea URSS în Finlanda în timpul Războiului Rece, când politica externă finlandeză era, într-o anumită măsură, deţinută de URSS. Li se permitea să fie capitalişti şi democraţi, dar în alte zone nu erau independenţi deloc”, a declarat, joi, la Bucureşti, analistul Stratfor Robert Kaplan, care şi-a lansat, la MAE, volumul „Răzbunarea geografiei”. Analistul american a precizat că Rusia se simte permanent vulnerabilă, deoarece are un teritoriu vast, dar are mai puţini cetăţeni decât Bangladesh şi este divizată interior de munţi şi de fluvii.
Această vulnerabilitate „duce la insecuritate, iar imperiile se formează din insecuritate, din nevoia de a avansa, pentru că, dacă nu avansează, sunt ameninţate din interior”, a explicat Kaplan. Analistul a subliniat că Ucraina, ca loc de naştere al Rusiei, este mai importantă pentru Moscova decât este pentru Europa şi pentru SUA, astfel că ruşii vor fi „mai agresivi pentru a o păstra”.
Totodată, Kaplan a subliniat că Putin „a calculat probabil corect” că Europa nu va lua „sancţiuni semnificative” împotriva Rusiei, din cauza dependenţei energetice şi a implicării economice în Rusia. „Şi probabil că are dreptate, atât timp cât nu trimite trupe în Ucraina, ceea ce-i puţin probabil”, a spus Robert Kaplan. „Presupun că Putin, fiind un ofiţer de informaţii, nu un funcţionar plicticos, ştie că Articolul 5 din Tratatul NATO protejează membrii NATO împotriva unei invazii terestre, dar nu protejează membrii NATO împotriva acţiunilor subversive, împotriva activităţii serviciilor de informaţii, împotriva imperialismului prin intermediul companiilor energetice, mai degrabă decât prin intermediul Armatei Roşii. Nu protejează Europa Centrală şi de Est împotriva acţiunilor subversive prin cumpărarea mediei şi a băncilor”, a avertizat analistul american. „De aceea, cred că provocarea strategică pentru România şi vecinii săi este să se protejeze nu împotriva unei acţiuni imediate a Rusiei, ci împotriva unei acţiuni subversive lente în următorii cinci ani”, a mai spus el.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane