Home În Lume Arabia Saudită nu primește refugiați dar se oferă să construiască 200 moschei...

Arabia Saudită nu primește refugiați dar se oferă să construiască 200 moschei în Germania

DISTRIBUIŢI

Arabia Saudită s-a oferit să construiască 200 de moschei în Germania pentru refugiaţii sirieni care au fugit de războiul din ţara lor în Europa.

Circa 20.000 de refugiaţi au intrat în Germania din Ungaria cu trenul, autobuzul sau pe jos la sfârşitul săptămânii trecute, într-un aflux descris de autorităţi ca fiind ‘copleşitor’. Cancelarul Angela Merkel a declarat, într-o conferinţă de presă la Berlin, că ‘este bucuroasă de faptul că Germania a devenit o ţară pe care mulţi oameni din afară o asociază în prezent cu speranţa’. Conform estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, se aşteaptă ca 400.000 de imigranţi să traverseze Mediterana în 2015, iar alţi 450.000 anul viitor.

Revista online americană conservatoare FrontPage Magazine a comentat ironic informaţia potrivit căreia Arabia Saudită s-a oferit să construiască 200 de moschei în Germania pentru refugiaţii sirieni, apreciind că ‘Arabia Saudită, care nu permite construcţia de biserici (pe teritoriul său), dar finanţează ridicarea de moschei pe ‘pământurile necredincioşilor’, nu intenţionează să primească refugiaţi sirieni, chiar dacă aceştia sunt tot musulmani’. ‘E şi asta o ofertă. Singurul mod potrivit al Europei de a răspunde pe măsură ar fi să trimită în Arabia Saudită un milion de huligani, suporteri ai unor echipe de fotbal, şi apoi să se ofere să construiască şcoli în care să-i înveţe importanţa distrugerii unei ţări şi abuzării oricărui băştinaş care le iese în cale’, scrie FrontPage Magazine.

‘Desigur, saudiţii nu sunt atât de cretini încât să se lase păcăliţi. Nici măcar dacă ultraşii vin însoţiţi de femei şi copii pe care să-i folosească drept scuturi umane pentru a provoca emoţie (…). Doar occidentalii sunt într-atât de cretini încât să se lase păcăliţi în acest mod’, mai scrie FrontPage Magazine. ‘De ce oare atât de puţini oameni se întreabă de ce saudiţii sunt dispuşi să construiască 200 de moschei pentru aceşti ‘bieţi refugiaţi disperaţi’, dar nu sunt dispuşi să primească un singur refugiat (pe teritoriul lor)? Răspunsul este acelaşi ca şi în cazul întrebării: de ce atât de mulţi musulmani susţin că le pasă de ‘palestinieni’ (…), şi cu toate acestea nu-i primesc şi nu le acordă cetăţenie? Pentru că nu sunt refugiaţi. Sunt armate. Arabia Saudită tocmai s-a oferit să construiască 200 de barăci pentru cei 800.000 de soldaţi care invadează Germania’, conchide revista conservatoare americană, citată de AGERPRES.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.