Consiliul Nord-Atlantic a luat ieri o hotarare dificila. Incepand cu 24 mai, fortele armate si Politia iugoslava vor putea reveni si in sectorul B al zonei de securitate terestra, care desparte inca sudul Serbiei de provincia iugoslava Kosovo. NATO a dat dispozitiile corespunzatoare in acest sens comandamentului fortelor KFOR. Peste 10 zile, acea fasie lata de cinci kilometri, care se intinde de-a lungul zonei de nord-vest a provinciei Kosovo, nu va mai fi -tara nimanui-, ci va reveni sub autoritatea legitima a Belgradului. Se va finaliza astfel o hotarare de acum doua luni a Consiliului, de a permite accesul treptat si controlat al fortelor iugoslave in acest teritoriu, cu populatie albaneza majoritara. Primele etape ale restabilirii suveranitatii iugoslave asupra propriului teritoriu s-au desfasurat fara incidente majore in celelalte sectoare ale zonei de securitate terestra, ceea ce a reprezentat o premisa favorabila finalizarii intregii actiuni. Cu doua luni in urma, cand aceasta s-a declansat, NATO a manifestat prudenta si retinere, iar perspectiva reinstaurarii autoritatii Belgradului si asupra zonei B parea indepartata. La hotararea de ieri a Consiliului Nord-Atlantic a contribuit, fara indoiala, si criza prelungita din Macedonia, cu reizbucnirea luptei gherilelor albaneze contra fortelor armate macedonene, cu ocuparea prelungita a unei parti a teritoriului macedonean. La prima criza macedoneana, la regia careia fostele gherile albaneze din Kosovo si-au adus o contributie majora, NATO a apelat pentru prima data la solutia iugoslava. Pentru a putea stopa fluxul de luptatori si de armamament din Kosovo spre Macedonia, NATO a decis sa deschida o parte a zonei de securitate accesului fortelor iugoslave. A fost o solutie salutara, pentru ca practica a dovedit esecul incercarii KFOR de a ermetiza granitele provinciei Kosovo fata de exportul de terorism spre Macedonia. Actuala criza din Macedonia a dezlegat si ultimele retineri ale Bruxellesului fata de fostul sau inamic – Iugoslavia, pe a carui contributie la stabilitatea zonei mizeaza acum mai mult ca oricand. Hotararea NATO a fost dificila nu numai pentru faptul ca aceasta restabileste, fie si pe o fasie de doar cinci kilometri, un statu-quo pe care insasi Alianta l-a perturbat cu doar doi ani in urma. Dificultatea hotararii consta si in faptul ca, permitand intrarea fortelor iugoslave intr-o zona atat de sensibila si tulbure ca sudul Serbiei, din vecinatatea imediata a Kosovo, NATO nu putea risca aparitia unei noi zone fierbinti pe langa focarul macedonean si cel mocnit, kosovar. Reprezentantul special al secretarului general al NATO, Pieter Feith, a facut in ultimele doua luni adevarate performante in naveta sa diplomatica intre Belgrad si reprezentantii albanezilor din Valea Presevo, pentru a aduce o farama de incredere intr-un compromis greu de instaurat dupa tragicele evenimente din ultimii ani. Pe de alta parte, UE si NATO au incercat, cu succes, diverse forme de reconciliere cu Belgradul, suspicios si ranit inca de bombardamentele Aliantei. Belgradul s-a dovedit receptiv si a destinat stabilizarii situatiei din sudul Serbiei o misiune speciala, condusa de vicepremierul Nebojsa Covic. Gasirea compromisului in zona din sudul Serbiei ar fi trenat poate si mai mult daca, in urma escaladarii terorismului albanez, NATO nu ar fi parcurs drumul de la politica tratarii cu manusi a gherilelor albaneze la cea a desemnarii lor drept bande inarmate, care desfasoara actiuni criminale. In ziua in care secretarul general al NATO, Lordul George Robertson, a facut publica, printr-un mesaj personal, hotararea Consiliului Nord-Atlantic, acesta a intors complet foaia fata de terorismul albanez: -Doresc sa subliniez ca amenintari sau atacuri ale elementelor inarmate nu vor descuraja NATO si KFOR. Orice atac asupra trupelor KFOR va fi intampinat cu o riposta militara robusta. A sosit timpul pentru grupurile inarmate albaneze sa depuna armele si sa ia parte activa in procesul politic pasnic in cadrul Serbiei democrate. Esecul de a se angaja intr-un asemenea proces va duce la cresterea irelevantei acestor grupuri armate-. Pentru gherilele albaneze, un asemenea mesaj constituie descurajarea finala fata de o speranta nutrita inca din perioada in care acestea au declansat rebeliunea din Kosovo. Dupa initierea ei, NATO a trecut la dialog si la negocieri, inainte de a le acorda sprijinul maxim, interventia. Nu. Un asemenea dialog nu se va mai repeta. NATO cere depunerea armelor si ameninta cu riposta militara robusta. Si vremea ripostei proportionale este de acum istorie. Luand dificila hotarare, NATO a trasat mai multe sarcini concrete Iugoslaviei si Serbiei, care isi vor putea exercita suveranitatea in fosta tara a nimanui dupa reguli stricte. Belgradul le-a acceptat, reconfirmand prin vicepremierul Covic, chiar in ajunul hotararii Consiliului, ca intentioneaza sa urmeze consecvent solutionarea pasnica a crizei din regiunea de sud si sa introduca masuri de reinstaurare a increderii. Pentru a suplini o posibila lipsa de inspiratie a Belgradului, mesajul lui Robertson este plin de sugestii, a caror aplicare NATO le va urmari atent. Iata cateva dintre acestea: Iugoslavia va indeparta fortele sale de ordine din zonele obiectivelor civile si din preajma scolilor; Iugoslavia va plati salarii restante lucratorilor de etnie albaneza si va oferi compensatii familiilor albaneze care au suferit daune materiale: Iugoslavia va trece la masuri de implementare a proiectelor de refacere a infrastructurii din zona Presevo si va demilitariza complet localitatile Lukane si Turija; Iugoslavia si Serbia vor continua dialogul politic cu reprezentantii etniei albaneze si vor acorda amnistie elementelor albaneze inarmate, care depun armele de bunavoie; Iugoslavia si Serbia se angajeaza ca vor respecta legislatia internationala si drepturile omului si, dupa revenirea fortelor in zona, se vor abtine de la folosirea excesiva a acestora… Pentru Belgrad, reinstaurarea suveranitatii asupra unor teritorii proprii este o victorie. Dincolo de ea, Belgradul va mai obtine una, cea a instaurarii stabilitatii. Doreste si poata sa o si faca. Dificultatile sunt previzibile, iar spectrul lor se intinde de la atacuri teroriste din partea gherilelor la atacuri de mai mare amploare cu ocupari de teritorii, pana la exod de populatie. Exista precedente si exista premise. Atacuri sporadice, chiar ample asupra fortelor iugoslave din sudul Serbiei au cunoscut deja si escaladari si regrese. Exodul albanez nu a luat inca startul in pofida presiunii diversilor comandanti de gherile albaneze. Dupa mesajul lui Robertson, poate nici acestea nu vor mai avea loc, pentru ca, daca este evident ca NATO nu va tolera actiuni armate in Kosovo, nu va stopa nici replici la fel de ferme ale fortelor iugoslave. Si, in acest context, exodul pus pe roate nu va mai stoarce compasiunea Occidentului, indiferent cat de adevarat si cat de tragic va fi acesta.
