Aceasta este conluzia unor studii publicate recent la New York care dezvaluie numeroasele problemele de sanatate, anxietatea si depresia de care sufera mii de locuitori ai metropolei, la aproape doi ani de la atacurile sinucigase care au daramat Turnurile Gemene din Manhattan. Afectiunile medicale prezentate in studiile stiintifice se adauga lungii liste de probleme existente in jurul World Trade Center si ele au provocat ingrijorarea oficialilor din oras cu mai putin de o luna inainte de festivitatile ce vor comemora tragedia din septembrie 2001.
Potrivit informatiilor publicate de catre -New York Post-, mii de new-yorkezi se plang din cauza afectiunilor respiratorii si iritatiilor nazale pricinuite de fumul toxic creat de prabusirea Turnurilor Gemene (un studiu realizat de -Downtown Rebounds- dezvaluie, de altfel, ca 30% din cei 800 de chestionati sufera de probleme respiratorii, pneumonii cronice sau sinuzite). Din aceasta cauza, mai mult de 6.300 de locuitori ai metropolei au apelat in iulie la serviciile -Lifenet-, un serviciu de asistenta din oras, iar plangerile lor au vizat si depresii sau stari de anxietate provocate de imaginile cu avioane lovind cladirile sau cu victime plonjand sute de metri in gol. La fel de afectate de atentate au fost si echipele de curatare care au lucrat la -Punctul Zero- in lunile imediat urmatoare atacurilor: un studiu al Departamentului de Pompieri afirma ca 3.003 de membri au solicitat ajutor in acest an in legatura cu o afectiune aparuta din cauza atentatelor, in timp ce NYPD s-a confruntat si ea cu o crestere de 30 de procente a cazurilor de asistenta printre ofiteri (sapte politisti au dat recent in judecata orasul si cer 56 milioane de dolari despagubiri pentru afectiunile capatate in timp ce cautau resturi umane la rampa de gunoi -Vanaturi proaspete- din Staten Island). Mai mult, un studiu realizat de prestigioasa Scoala de Medicina de la spitalul -Mount Sinai- sustinea saptamana trecuta ca 15% din femeile gravide care au fost expuse norului toxic de la WTC au dat nastere unor copii cu greutati inferioare infantilor nascuti de mame neafectate de cenusa, praful si fumul provocate de prabusirea Gemenilor, iar -copiii WTC- vor suferi in adolescenta de hipertensiune sau afectiuni ale inimii. Publicarea studiilor medicale a provocat ingrijorare printre oficialii din New York, mai ales ca au aparut intr-o perioada marcata de alte cateva scandaluri in jurul WTC. Saptamana trecuta s-a incheiat la Curtea Suprema din Manhattan procesul unui emigrant din Guyana care a primit 160.000 de dolari din fondurile de asistenta pentru familiile victimelor atentatelor, dupa ce a afirmat ca -fiul- sau (a carui existenta nu a reusit sa o dovedeasca) a murit in atacuri. In total, cateva sute de persoane au fost arestate in ultimii doi ani dupa ce au solicitat fraudulos beneficii de sute de mii de dolari in numele unor rude inexistente sau dupa ce au afirmat ca afacerile le-au fost afectate de atentate.
De luni intregi, primaria si guvernatorul de New York se afla intr-un conflict deschis a carui miza este un miliard de dolari, alocat reconstructiei Districtului Financiar, in timp ce ordonante de urgenta au blocat muncitorii din echipele de salvare sa solicite fonduri pe baza unor afectiuni capatate in timpul operatiunilor de curatare. La randul lor, familiile victimelor au dat in judecata statul dupa ce guvernatorul George Pataki a anuntat construirea unei statii de tren pe locul, considerat -sfant-, de la WTC, iar rudele pompierilor si politistilor ucisi in septembrie exercita presiuni asupra autoritatilor pentru ca acestia sa fie amintiti printr-un monument special, complet diferit de cel ce va fi inchinat victimelor civile.
Incercand sa raspunda zecilor de probleme create in jurul WTC, oficialii new-yorkezi au hotarat, mai intai, prelungirea pana anul viitor a termenului in care rudele victimelor pot depune cererile pentru acordarea de beneficii. Constructia -Turnurilor Libertatii- a primit, la randul ei, unda verde, dupa ce arhitectul Daniel Libeskind si proprietarul WTC, Larry Silverstein, au cazut la pace in ceea ce priveste controlul designului si respectarea planurilor initiale ale artistului, in timp ce new-yorkezii asteapta desemnarea, in octombrie, a proiectului final al memorialului de la WTC. Membrii juriului vor alege castigatorul din peste 5.000 de propuneri trimise din 62 de tari.
Adrian Novac
New York