Lupta pe viata si pe moarte declansata impotriva terorismului international de catre Administratia Bush a intrat zilele trecute in cea de-a saptea luna de existenta. De la primele raiduri ale US Air Force impotriva pozitiilor talibane din Kabul, Kandahar sau Gardez, distrugerea taberelor de antrenament si pana la alungarea regimului condus de mollahul Mohammed Omar din fruntea Afganistanului, operatiunile au fost considerate un succes deplin. Concomitent, Statele Unite au exportat ofensiva contraterorista in Filipine, Yemen, Uzbekistan si Georgia, iar pe plan intern, oficiali politici si militari lucreaza nonstop la intarirea securitatii nationale si la impiedicarea posibilelor atacuri mortale ale celulelor teroriste. In acest moment, este evident ca razboiul anuntat imediat dupa 11 septembrie de catre presedintele Bush este in plina desfasurare si tentaculele lui se vor extinde, mai devreme sau mai tarziu, si in alte parti ale lumii.
Aproape fara nici o urma de indoiala, se afirma pe culoarele politice si militare din capitala americana, Bagdadul va fi urmatoarea tinta a strategilor de la Casa Alba si Pentagon. Ultimele evolutii din torida regiune asiatica si declaratiile principalilor actori (incepand cu presedintele George Bush si terminand cu seful statului irakian, Saddam Hussein) indica faptul ca Statele Unite sunt decise sa declanseze, in urmatoarele cateva luni, ceea ce va fi cunoscut drept -Al doilea razboi din Golful Persic-. Principalele necunoscute in acest moment sunt legate de data ofensivei impotriva soldatilor din temuta Garda Republicana a lui Saddam si de felul in care planificatorii americani vor decide sa atace statul irakian.
Printre curentele de opinie care circula in acest moment la Washington si pe care le poti auzi repetate la nesfarsit de politicienii de pe Capitol Hill sau ofiteri de rang inalt de la Pentagon, cel mai puternic este acela care sustine atacarea Irakului dupa un plan copiat en-detail dupa -modelul afgan-. Altfel spus, strategii sustin ca ingenuncherea rapida a Bagdadului ar fi o chestiune de cel mult cateva saptamani daca Statele Unite, sustinute de aliati nenumiti inca, ar bombarda masiv tintele militare raspandite pe intreg cuprinsul Irakului, dupa care un corp expeditionar ar fi debarcat in puncte strategice si ar sprijini o ofensiva terestra declansata de gherilele antiirakiene din interiorul tarii. Scenariul, la care planificatorii de la Deprtamentul de Razboi lucreaza intr-o cursa contracronometru, are perfecta acoperire in realitate. Conform ultimelor informatii, capacitatea militara a armatei irakiene este mult slabita fata de cea avuta in urma cu 12 ani, atunci cand trupele liderului de la Bagdad surprindeau intreaga lume prin invadarea micului regat kuweitian.
Infrangerea suferita in fata Coalitiei internationale conduse de Statele Unite si Marea Britanie, precum si avalansa de sanctiuni impuse de catre Natiunile Unite au slabit economia irakiana, iar moralul trupelor este – asa cum afirma rapoartele agentilor CIA din zona – la cel mai scazut nivel de cateva decenii incoace. In plus, fata de dificilele regiuni muntoase din Afganistan, ce ascundeau vederii obiectivele militare, tintele irakiene sunt usor de gasit de sofisticata aparatura militara americana, iar noile tehnologii puse la punct de catre inginerii de la Pentagon (si a caror avangarda a facut adevarate minuni impotriva trupelor talibane) vor fi utilizate pe scara larga impotriva armamentului invechit al Garzii Republicane.
De cateva luni bune, Casa Alba a triplat sumele oferite opozantilor kurzi din nordul si sudul Irakului (se vorbeste chiar de sute de milioane de dolari din cele 1,5 miliarde detinute de irakieni in Statele Unite si pe care guvernul american le-a blocat imediat dupa invadarea Kuweitului), iar cei 60.000-70.000 de peshmerga sau luptatorii -care infrunta moartea- vor fi antrenati de experti militari americani. De altfel, intr-o misiune ce se voia secreta – dar care a -transpirat- in presa din capitala de pe Potomac – doi inalti oficiali ai Administratiei Bush au vizitat recent campurile de instructie din sudul Irakului si au dat unda verde dublarii ajutorului american pentru fortele kurde.
La randul ei, cartea petrolului, pe care Bagdadul a sperat din rasputeri sa o fluture in fata americanilor (si pe care a scos-o pe masa chiar zilele trecute, anuntand sistarea pentru o luna a exporturilor de petrol – iar 800.000 de barili ajung zilnic pe piata americana, prin terti), nu este deloc decisiva, atata vreme cat bogatele state petroliere din Arabia Saudita si Kuweitul au refuzat sa se alature acestui santaj, -petrol contra pace-, al liderului irakian. La fel cum tot atat de inutil s-ar putea sa fie chiar sprijinul pe care Bagdadul il obtinuse cu mare tam-tam de la influenta Liga Araba in urma cu doar 10 zile, in timpul reuniunii de la Beirut, cand Printul mostenitor Abdullah al Arabiei Saudite l-a imbratisat ostentativ pe reprezentantul irakian la reuniune, iar declaratia finala afirma ca -orice atac impotriva Irakului va fi considerat un atac impotriva tuturor statelor arabe-.
Atat de mult discutatul ajutor pe care Statele Unite l-ar obtine de la virtualii aliati arabi din zona Golfului pare ca nici nu mai conteaza foarte mult in planurile Pentagonului, atata vreme cat, dupa 11 septembrie, Rusia (confruntata cu explozia islamismului fundamentalist din Asia Centrala), China (aflata in razboi nedeclarat cu luptatorii extremisti care revendica autonomia regiunii Xinjiang) sau India (pentru care militantii musulmani din Kashmir sunt inamicii numarul unu) au lasat sa se inteleaga ca vor sprijini o actiune impotriva Irakului. In acest punct, trebuie subliniat ca un rol foarte important in planul de atac pus la punct la Pentagon il joaca Iranul, al carui guvern si-a dat deja acordul ca trupele Congresului National Irakian (o miscare de opozitie kurda) sa strabata teritoriul sau in drum spre zonele sudice din Irak, acolo unde se afla concentrate majoritatea campurilor petrolifere.
In plus, se afirma la Washington, declaratiile provocatoare pe care Saddam Hussein le face mereu la adresa -infidelilor si a Satanei- (am numit aici Statele Unite), sustinerea, inclusiv financiara, a palestinienilor transformati in masini infernale in orasele israeliene, precum si rolul inca neclar pe care Bagdadul l-a avut in atentatele kamikaze impotriva Americii (dovedite de intalnirile pe care Mohammed Atta le-a avut la Praga cu serviciile secrete irakiene) par sa fi pecetluit soarta liderului irakian. -Politica guvernului meu este aceea de a-l inlatura pe Saddam si toate variantele sunt luate in considerare-, afirma decis George Bush in urma cu cateva zile la Crawford (Texas), in timp ce oaspetele sau la ferma din insoritul stat sudic, premierul britanic Tony Blair, declansa si el cel mai virulent discurs impotriva -dictatorului de la Bagdad-. Si, nu in ultimul rand, nesansa lui Saddam Hussein sta chiar in multimea de dusmani pe care ii are in actuala Administratie republicana, incepand de la presedintele George Bush si continuand cu mai-marii Departamentului Apararii (Donald Rumsfeld, asistentul sau, Paul Wolfowitz, subsecretarul de stat Douglas Feith) sau cu consilierii sai de securitate (Condoleezza Rice sau secretarul de stat, Colin Powell). Motive suficiente, considera analistii, pentru ca Administratia de la Washington sa-si continue ofensiva impotriva -axei diavolului-, iar puternicul curent de opinie care circula in capitala si care sustinea evitarea atacarii Irakului (pe principiul ca -e mai bine sa avem la Bagdad un inamic pe care-l stim decat unul de care n-avem habar-) sa dispara aproape in totalitate.
