La doar doua zile dupa ce primul-ministru bulgar, Simeon Saxa Coburg-Gotha, se intorcea acasa cu o sumedenie de promisiuni din partea Washingtonului, in semn de apreciere si recunoastere pentru pozitia adoptata de tara lui in problema irakiana, seful statului rus, Vladimir Putin, incepe, astazi, o vizita la Sofia. Daca nu ar fi fost Saddam Hussein si dorinta Statelor Unite de a-l indeparta de la putere, deplasarea nu ar fi atras in nici un fel atentia. Dar cum Bulgaria se gaseste, in dosarul irakian, in tabara adversa punctului de vedere al Rusiei, este evident ca Putin va incerca sa remedieze aceasta situatie. Cum? Prin parghii economice, fireste.
De la bun inceput merita precizat faptul ca ultimele luni au marcat o intensificare a contactelor dintre Sofia si Moscova. Astfel, la mijlocul lunii ianuarie, presedintele bulgar, Gheorghi Pirvanov, era primit, cu tot fastul de rigoare, la Kremlin, la finalul intrevederii Putin exprimandu-si dorinta ca vizita lui la Sofia sa fie -temeinic pregatita sub toate aspectele-. Supunandu-se acestui indemn, seful diplomatiei moscovite, Igor Ivanov, pleca, o saptamana mai tarziu, spre Bulgaria, pentru a indeplini ordinul. Totusi, e putin probabil ca discutiile de la Sofia sa fie usoare. Mai ales dupa avalansa de promisiuni facute de SUA premierului Saxa Coburg-Gotha.
Recuperarea datoriei
Ieri, presa sofiota anunta ca Bulgaria este gata sa puna la dispozitia trupelor americane patru-cinci baze militare. Erau citate afirmatiile ministrului apararii, Nikolai Sviranov, care sublinia ca acest lucru ar insemna enorm pentru economia nationala. Mergand pe firul speculatiilor, ziarele estimau ca, in ultima instanta, preconizata prezenta a soldatilor SUA ar putea constitui o sansa de recuperare a celor 1,7 miliarde de dolari, pe care Irakul le datoreaza Bulgariei. In plus, Sviranov evoca o crestere substantiala a investitiilor americane. Intrebarea care se pune este cum poate contracara Putin toate aceste gesturi de bunavointa si bune intentii lansate de SUA la adresa Sofiei ?
Tot petrolul e la mijloc
Compania Gazprom a dat de inteles ca in noul acord pe care-l va incheia cu partea bulgara pentru urmatoarea perioada de timp, mai precis pana in 2010, ar putea fi prevazuta o reducere a tarifelor la importul de gaze naturale. Apoi, Moscova s-a aratat dispusa sa ofere o serie de facilitati care sa permita o mai mare patrundere a marfurilor bulgare pe pietele ruse, precum si o sporire a exporturilor de produse rusesti. In alta ordine de idei, dar poate cel mai important punct, surse de la Kremlin nu au exclus perspectiva participarii Rusiei la realizarea oleoductului Burgas – Alexandropolis. In fine, se preconizeaza implicarea companiilor rusesti in sistemul de tranzitare a gazelor naturale pe teritoriul Bulgariei, precum si in construirea unei a doua centrale nucleare, Belena. Ca sa nu mai vorbim de angajamentele referitoare la sporirea de catre partea rusa a livrarilor de energie electrica. Fireste, lista ar putea continua cu alte puncte mai putin importante.
SUA sau Rusia?
Dar vor fi, oare, argumentele lui Putin suficient de puternice pentru a schimba pozitia Sofiei in dosarul irakian. Bulgaria este membru nepermanent al Consiliului de Securitate, unde Rusie dispune de drept de veto. Pentru ca noua rezolutie anglo-americana sa treaca, deschizand, astfel, calea unei interventii militare in Irak, Washingtonul are nevoie de noua voturi. Pe care, cel putin in acest moment, le are. Iar cuvantul Sofiei este unul dintre ele. Ramane de vazut cine va invinge in aceasta batalie pentru Bulgaria: Washingtonul sau Rusia.