Home În Lume Berlusconi, pe urmele lui Bush in Orientul Mijlociu

Berlusconi, pe urmele lui Bush in Orientul Mijlociu

DISTRIBUIŢI


Pe fondul deteriorarii situatiei in zona chiar dupa summitul de pace girat de presedintele american George W. Bush in persoana, premierul italian Silvio Berlusconi a inceput ieri un turneu in Orientul Mijlociu, din postura de sef al guvernului tarii care va prelua presedintia Uniunii Europene de la 1 iulie. Cu alte cuvinte, vizita lui Berlusconi se doreste una de promovare a eforturilor UE de a ajuta procesul de pace din Orientul Mijlociu. De altfel, si presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, explica ieri ca -pana cand Europa nu va juca un rol, procesul de pace nu poate sa fie finalizat-, dat fiind ca foaia de drum acceptata deopotriva de israelieni si palestinieni are patru autori, ONU, Statele Unite, Rusia si Europa, dupa cum a tinut Prodi sa reaminteasca. Inainte de plecarea in turneul care include Israelul, Iordania si Egiptul, premierul italian a explicat ca insusi presedintele Bush, cu care a discutat telefonic saptamana trecuta, i-a cerut sa se implice in sustinerea planului de pace insa, spre deosebire de acesta, Berlusconi nu se va intalni si cu premierul palestinian Mahmud Abbas. Intr-o incercare de a castiga teren in fata gruparilor militante palestiniene, care au intrerupt dialogul cu guvernul condus de Abbas, premierul palestinian a refuzat sa il primeasca pe Berlusconi, motivandu-si decizia prin faptul ca premierul italian a refuzat sa se intalneasca si cu liderul Autoritatii Nationale Palestiniene, Yasser Arafat, pe care Statele Unite vor sa il izoleze.

Dupa intalnirea de la Ierusalim cu premierul israelian Ariel Sharon, Berlusconi si-a declarat inca o data sustinerea pentru cauza israeliana. El a spus ca de cate ori au fost atacati israelieni civili, parca ar fi fost atacati italienii, apreciind ca Italia este -cel mai sincer, apropiat si hotarat prieten- al Israelului, asa cum s-a dovedit, in opinia sa, in cadrul organismelor internationale. Premierul italian a reluat o idee prezentata si la summitul G8 de la Evian, sustinand ideea unui asa-zis -nou plan Marshall- pentru reconstructia Orientului Mijlociu, cu sustinere financiara din partea UE. Berlusconi crede ca astfel ar fi dat rezultate mai bune si negocierile de pace de la Camp David, mediate de Bill Clinton.

Intre timp, guvernul palestinian incearca reluarea negocierilor cu gruparea militara Hammas, condamnand atacurile de la sfarsitul saptamanii. Premierul Abbas, despre care comentatorii spun ca nu ii poate dezarma cu forta pe militanti, a explicat ieri ca reluarea dialogului cu Hammas este singura solutie, insa organizatia, care il acuza ca a tradat cauza palestiniana, a anuntat ieri ca se opune incetarii atacurilor, asa cum prevede planul de pace. De partea cealalta, Israelul a anuntat pentru luni seara ridicarea taberelor neautorizate din teritoriile ocupate, conform planului de pace.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.